Sfaturi utile in perioada de retrogradare a lui Mercur in Sagetator, 17 noiembrie-1 decembrie

Ganditi de doua ori înainte de a vorbi. Nu raspanditi zvonuri, nu impartasiti informatii neconfirmate. Nu luati decizii la nervi sau fortati de imprejurari. Nu raspundeti la provocari. Nu va consumati in conflicte inutile.
Revizuiți toate contractele și documentele juridice înainte de semnare.

Citiți toate e-mailurile și documentele înainte de a le trimite.

Asigurați-va ca, coletele postale ajung cu bine la destinatie.

Asigurați-vă că masina voastra este in regula, are suficienta benzina si este in stare buna de functionare si aveti toate taxele platite la zi.

Plecați mai devreme pentru orice călătorii și întâlniri, deoarece Mercur retrograd poate întârzia zborurile, intalnirile, calatoriile.

Reinnoiti-va angajamentele în loc să faceti altele noi.

Concentrați-vă pe prefixul re-, ceea ce înseamnă să mergeți înapoi (reînnoire, revizuire, redecorare și refacere).

Planificați reuniuni cu prietenii vechi și cei dragi, dar pregătiți-vă pentru eventuale neintelegeri.

Asteptati-va sa intalniti oameni din trecutul vostru in cele mai ciudate si tensionate momente. Nu raspundeti la provocari.
Faceți copii de rezervă ale datelor digitale (fotografii, liste de contacte, fișiere) înainte de retrogradare.

Nu cumpărați vehicule noi, computere, telefoane.

Nu incheiați contracte fără o analiză amănunțită.

Finalizați tot ceea ce a ramas nerezolvat, astfel încât să puteti merge mai departe.

Gândiți-vă la retrogradare ca o oportunitate de reviziuire a proiectelor, o șansă de a termina ceea ce ați început.
Verificati orice informatie pe care o primiti, exista riscul sa fie neadevarata.

Marte in Pesti (16 noiembrie 2018-1 ianuarie 2019)- pledeaza pentru canalizarea energiei in activitati care va aduc vindecare si armonie sufleteasca.

Dragii mei, Marte, planeta energiei, a curajului, a deciziilor, traverseaza zodia Pesti in perioada 16 noiembrie 2018- 1 ianuarie 2019.
Acest tranzit astral ii favorizeaza pe cei care lucreaza in domeniul muzical, artistic, cu persoane defavorizate de soarta, cu handicap fizic si mental. De asemenea, toti cei care lucreaza in domeniul spiritual, parapsihologic, ca vindecatori, psihologi, pot inregistra succese in aceasta perioada.

Succesele voastre din aceasta perioada, nu constau in confruntarea directa cu anumite persoane sau prin incercarea de a elimina pericolele exterioare ci in lupta voastra pentru intarirea puterii interioare. Acum nu este vorba de a duce o lupta exterioara pentru a obtine ceva, ci de a duce o lupta cu voi insiva pentru a ajunge la pace si armonie interioara. Depăşirea experienţelor negative, este posibilă, dacă vă măriţi puterea interioară şi vă întăriţi psihicul. Nu puteţi trece prin încercările cu care vă confruntaţi in aceasta perioada, dacă sufletul vostru este nefericit şi psihicul vostru este instabil. Poate vă întrebaţi, cum puteţi să vă măriţi puterea interioară: prin empatie şi bunătate pe care o îndreptaţi către ceilalţi, prin rugăciuni rostite din suflet, în felul acesta, vă conectaţi la bunul Dumnezeu şi la spiritele superioare. Activităţile relaxante, care vă fac plăcere, creativitatea, frumosul, bunătatea, cultivate în favoarea semenilor voştri, pot să vă ajute, să vă măriţi puterea interioară.

Solutiile problemelor, le puteti gasi orientandu-va catre tehnici de de dezvoltare spirituala. Acum este perioada cea mai favorabila sa incepeti un curs reiki sau sa reveniti la credinta dupa o perioada de deruta. Actiunile si deciziile voastre din aceasta perioada ar trebui sa fie motivate de o puternica credinta interioara. Rugaciunea, meditatia, contempatia devin esentiale pentru depasirea si rezolvarea problemelor voastre.
Marte in Pesti va provoaca sa luati acele decizii care va aduc implinire sufleteasca.

Dragii mei, daca Marte in Varsator v-a provocat sa iesiti din tiparele traditionale de gandire, Marte in Pesti va inspira sa va lasati condusi de spiritele superioare, intuitie, imaginatie, inspiratie , sa intelegeti ca dincolo de planul fizic exista o lume nevazuta care va vegheaza permanent si va ajuta sa luati deciziile cele mai bune.

Intuitia si telepatia sunt activate in aceasta perioada si va pot ajuta sa descoperiti intelesuri subtile ale problemelor cu care va confruntati. Unii dintre voi puteti sa primiti mesaje pe cai mai putin obisnuite, care va atentioneza asupra unei situatii din viata voastra, de aceea, ar trebui sa dati mai multa atentie mesajelor primite prin vise si pe cale telepatica.
Acest tranzit astral favorizeaza orice munca care cere compasiune si serviciu in favoarea semenilor, inspiratie, intuitie, creativitate, imaginatie, talent artistic.

Dar, Marte in Pesti se conecteaza negativ cu Jupiter in Sagetator, Mercur retrograd in Sagetator si cu Soarele in Sagetator. Aceste aspecte astrale va avertizeaza, ca in aceasta perioada poate exista foarte multa confuzie, riscul autoinselaciunii sau inselaciunii este mare, puteti face foarte multe gafe, se pot face promisiuni false, ceea ce transmiteti prin cuvinte este posibil sa fie inteles gresit, de aceea, nu se recomanda sa luati decizii importante de viata, pentru ca ori nu aveti toate informatiile sau aveti prea multe si este foarte greu sa luati cea mai buna decizie intr-o situatie data.

Careul Marte-Mercur retrograd va avertizeaza, ca, inspirația poate proveni din surse neobișnuite, ciudate, confuze, sau puteti pierde temporar unele motivații, ceea ce determină o schimbare de curs sau o pauză de la acțiune. In acest sens dorințele sunt greu de stabilit, dar Marte in Pesti se conecteaza pozitiv cu Saturn in Capricorn. Această influență aduce claritate si va poate ajuta sa transformati recentele descoperiri in ceva util si functional.
Marte in Pesti, dragii mei, va provoaca sa va ascultati vocea intuitiei si sa actionati pe baza mesajelor primite pe cale intuitiva, de la spiritele superioare. In urma unei rugaciuni sau a unei meditatii, puteti lua decizia cea mai buna.

Jupiter in Sagetator , 8 noiembrie 2018-2 decembrie 2019

Dragii mei, in 8 noiembrie 2018, Jupiter a intrat în zodia Săgetător. El rămâne aici până în 2 decembrie 2019 când intră în Capricorn.

Intrarea lui Jupiter în domiciliu creşte interesul oamenilor pentru studii înalte, cercetări în domeniul metafizic, unii dintre voi puteţi deveni foarte preocupaţi de misterele Universului. Va stimula interesul pentru călătorii pe distanţe lungi şi ţinuturi îndepărtate. Jupiter în Săgetător aduce o protecţie în călătorii, la drumuri lungi, în relaţiile cu străinii.

Cand o planeta schimba semnul zodiacal, se ridica harta acelui moment numita ingress, el dand informatii despre tendintele impuse de corpul ceresc in contextul astral general.
Conjunctia Jupiter-Luna in careu cu Marte in Varsator inflameaza orgoliile, da sentimentul grandorii, simtul demnitatii, subliniaza nevoia de dreptate si recunoastere sociala.Este un moment de gonflare a importantei de sine, lucru pe de o parte pozitiv, pe de alta parte riscant.Pozitiv, pentru ca ne ajuta sa ne gasim locul si rolul in aceasta lume. Dificil pentru ca neglijam avertismentele si riscurile, ne putem lasa purtati mai mult de entuziasm decat de eficienta, riscam sa ne aruncam in situatii insuficient analizate ignorand calculele si strategiile care ne-ar aduce o victorie in timp.Nevoia de putere, lux, recunoastere si dreptate este imensa, mergand pana acolo de a contesta autoritatile si de a le jena prin impulsivitatea noastra.

Careul Jupiter-Marte aduce un spirit propagandist, uneori pana la exagerarea adevarului sau deformarea lui, aduce intelepciune, dar cu riscul fanatizarii credintelor.
Aspectul tensionat dintre Jupiter si Marte indica o mare nevoie de libertate spirituala dar si orgoliu si fanatism religios. Unele persoane vor simti nevoia sa se detaseze de institutia religioasa la care au aderat pana acum, altii vor dori sa mentina autoritatea lor asupra credinciosilor, iar altii isi vor intensifica cautatile spirituale penduland intre doua sau mai multe formule, testand diferite confesiuni sperand astfel sa isi gaseasca sensul si calea. Din acest punct de vedere anul 2019 risca sa fie un an degringolant in care popoarele si grupurile de credinciosi vor oscila intre concesie si fanatism religios, vedeti, acest Jupiter in Sagetator se va conecta negativ, cu Neptun in Pesti.

Cu Jupiter in Sagetator trebuie sa ne vindem cat mai bine talentele, adica sa identificam cumparatorul, persoana ori institutia care are cea mai mare nevoie de abilitatile noastre. Nu slefuirea talentelor ne salveaza ci inspiratia cu care stim sa vindem ceea ce avem. O buna propaganda si publicitate sunt acum nepretuite.

Intrarea lui Jupiter în domiciliu aduce protecţie, bucurie de a trăi, optimism, abundenţă, stimulează dorinţa de cunoaştere, de extindere a cunoştinţelor care se poate realiza prin studii şi călătorii pe distanţe lungi.
Călătoriile pe distanţe lungi şi studiile se intensifică în această perioadă.
Jupiter în Săgetător vă poate aduce noroc şi realizări dacă sunteţi receptivi la cunoaştere, toleranţi, smeriţi, sunteţi generoşi şi receptivi la nevoile celorlalţi.
Dacă motivaţiile voastre în această perioadă sunt superficiale, vă atrage aventura, riscul şi distracţiile, puteţi avea parte de eşecuri, confuzii şi nu vă găsiţi sensul călătorind dintr-un loc în altul.

Jupiter este un călător care vrea să exploreze, să cunoască, să descopere, dacă voi
nu aveţi nici un ideal în această perioadă, Jupiter vă poate deveni duşman, dragii mei, Jupiter în Săgetător vă ajută dacă aveţi curajul şi ambiţia să luptaţi pentru visele şi idealurile voastre, trebuie să fiţi receptivi la cunoaştere, la schimbare. Pe de altă parte dorinţa exagerată de a schimba ceva, aroganţa, fanatismul de orice fel, în special religios va fi taxat de acest Jupiter în Săgetător prin erori de cale, confuzii, eşecuri, scandaluri.

Jupiter în Săgetător reprezintă mintea superioară, el aduce o perspectivă largă asupra vieţii, dar numai modestia, onestitatea, smerenia, vă pot ajuta să receptaţi aceste energii binefăcătoare ale lui Jupiter în Săgetător. Excesul de mândrie, aroganţa, umilirea semenilor care nu au cunoaşterea voastră, vă pot conduce la eşecuri în această perioadă.
Jupiter în Săgetător rău aspectat poate declanşa boli şi probleme legate de excese cum ar fi, obezitatea, diabet, boli de ficat.

Cei care lucraţi în turism, educaţie, învăţământ, în domeniul juridic, religios, sportiv, jurnalism, în străinătate, transport, publicitate, editare, firme străine, aviaţie, automobilism, armată, administraţie publică, medicină, firme cu capital strain, ca traducători, domenii în care transmiteţi informaţii, puteţi înregistra succese în această perioadă.

Nativii din zodiile: Săgetător, Leu, Berbec, Balanţă, Vărsător, cei care aveţi Luna, Ascendentul şi o aglomerare de planete în aceste zodii, sunt cei mai favorizaţi de acest tranzit astral.
Nativii din zodia Săgetător, cei care aveţi Luna, Ascendentul şi o aglomerare de planete în această zodie veţi beneficia din plin de acest tranzit pozitiv al lui Jupiter în Săgetător.Jupiter revarsă asupra voastră noroc, protecţie, optimism, abundenţă, capacitate de înţelegere şi expansiune. Cele mai mari vise pot să devină realitate acum, Jupiter în Săgetător vă aduce evenimente fericite şi clipe de neuitat.

Nativii din zodiile: Gemeni, Fecioară, Peşti, cei care aveţi Luna, Ascendentul şi o aglomerare de planete în aceste zodii, nu rezonaţi foarte bine cu Jupiter în Săgetător. Este posibil să abordaţi situaţiile de viaţă cu un optimism exagerat, nesăbuit, mergând până la imprudenţă, vă supraestimaţi calităţile, vă doriţi mai mult decât puteţi realiza, orice profit pe care îl obţineţi îl puteţi cheltui foarte repede, posibil, prin asumarea unor riscuri, cum ar fi, pariurile sau jocurile de noroc.Este posibil să vă doriţi succesul folosindu-vă de metode ilegale sau de anumite vicii: minciuni, promisiuni false, necinste. Este posibil să nu reuşiţi să vă ridicaţi deasupra preocupărilor banale, iubind aventura şi riscul mai mult decât cunoaşterea şi dezvoltarea spirituală. Pe de altă parte, este posibil, ca erorile şi eşecurile să provină datorită unor confuzii în abordarea filozofiei asupra vieţii: idei utopice care nu pot fi puse în aplicare, un idealism exagerat.

Mesajul astrelor pentru luna noiembrie

Dragii mei, in luna noiembrie pot avea loc schimbari semnificative in constiinta prin modificarea perceptiilor si schimbarea prioritatilor, vedeti, Jupiter intra in Sagetator in 8 noiembrie iar planeta Mercur retrogradeaza in aceasta zodie in 17 noiembrie.Este o luna cu evenimente imprevizibile si instabile in domeniul relational, vedeti, Venus este retrograd pana in 16 noiembrie si se opune lui Uranus. Dar agitarea lucrurilor poate fi antidotul perfect pentru rutina si luarea masurilor necesare intr-o relatie.

As putea asemana luna noiembrie cu momentul in care va aflati intr-un carusel. La un moment dat roata va inalta si din punctul Acela de maxima altitudine puteti vedea totul in perspectiva, faceti-va timp sa apreciati clipa aceea de inaltare maxima, prin care va pozitionati deasupra conditiei subiective personale, printr-o intelegere transcedenta a vietii, incercati sa va mentineti cat mai mult timp pe aceasta vibratie pozitiva. Nu va faceti griji cu privire la detaliile modului in care veti duce lucrurile pana la capat, acestea vor aparea de la sine pe parcursul lunilor urmatoare. Observati oamenii, lucrurile, proiectele, interesele, care au reprezentat importanta altadata, dar care astazi nu va mai trezesc entuziasmul sau curiozitatea, ar trebui sa fiti capabili sa le directionati spre altceva sau sa le dati drumul, sa renuntati la atasamente . Este posibil sa aveti indoieli, dar accesul la eul superior va poate ajuta sa renuntati la oameni si lucruri care nu va mai folosesc in evolutia voastra spirituala.

Obsevati ce a fost eliminat recent de pe lista prioritatilor voastre , ce s-a dizolvat de la sine, ce a disparut, a fost pierdut sau luat cu forta. Observati in ce situatii ati spus nu, chiar daca asta v-a frant inima. Ce ati invatat despre voi in interactiunea cu alte persoane? Ati renuntat la o relatie importanta? Sau ati primit claritate si motivatie pentru a imbunatati o relatie?
Toate aceste lucruri si evenimente v-au pregatit pentru acest moment al eliberarii de atasamente si pentru a crea spatiul necesar pentru ca un aspect nou sa survina in viata voastra.
Aceasta eliberare a spatiului este elementul cel mai important, reprezinta o golire absolut necesara. Stresul si sentimentul de impovarare provin din faptul ca va agatati de tot si de toate, din faptul ca va suprasolicitati programul, pentru ca nu lasati niciodata din maini propriul stil de viata.

Cele mai importante evenimente ale lunii noiembrie care declanseaza schimbari mari in viitor sunt: intrarea lui Jupiter in Sagetator in data de 8 noiembrie. In 16 noiembrie Axa Nodurilor Lunare schimba semnele de la Leu-Varsator la Rac-Capricorn.
Cu NN in Rac energia pozitivă o puteţi găsi în sânul familiei şi cu ajutorul acesteia, o familie armonioasă vă poate ajuta să treceţi cu bine peste încercările din plan social şi profesional. Cu NS in Capricorn se cere acum, o reevaluare a modului în care vă folosiţi puterea şi autoritatea pentru a vă atinge scopurile şi restructurarea vieţii pe baze mult mai constructive.

Cu Jupiter in domiciliu timp de un an de zile, bogatia atat de dorita poate fi atinsa prin descoperirea calitatilor voastre ascunse, inca neexplorate. Unii si-au descoperit aceste calitati in perioada lui Jupiter in Scorpion. Jupiter in Sagetator va avertizeaza ca, trebuie sa va vindeti cat mai bine talentele, adica sa identificati persoana sau cumparatorul care are cea mai mare nevoie de abilitatile voastre. Succesul vostru timp de un an de zile depinde de inspiratia cu care stiti sa vindeti ceea ce aveti. O buna propaganda si publicitate sunt acum nepretuite.

In data de 7 noiembrie are loc Luna Noua in Scorpion care poate aduce clarificari ale unor probleme mai vechi, dar in acelasi timp pregateste scena pentru noi inceputuri. Luna Noua in Scorpion va scoate la lumina zilei tot ceea ce este vicios, corupt, malefic, uneori o face intr-un mod bulversant, dar benefic, pentru ca toate bulversarile va pot ajuta sa intelegeti motivele care v-au blocat ascensiunea si sa gasiti solutiile favorabile.

Jupiter in Sagetator si Mercur retrograd in Sagetator incepand din 17 noiembrie va provoaca sa acordati atentie unei schimbari colective a constiintei. Aceste tranzite astrale ar trebui sa aduca schimbari in perceptiile asupra vietii.
Oriunde te-ai gasi azi, arunca o privire asupra convingerilor tale: ele te-au adus unde te gasesti azi. Asa cum convingerile tale te pot impinge inainte, convingerile false te pot trage inapoi.
Poate te intrebi: Ce sunt convingerile false? Sunt voci din mintea ta care iti spun:”nu poti face asta”, „nu ai valoare”, „nu vei reusi niciodata”.Puteti arunca un ochi in viitor si daca nu va place postura in care riscati sa va puneti trebuie sa va schimbati perceptiile si semnificatiile pe care le dati vietii.

Luna Plina in Gemeni din 23 noiembrie s-ar putea sa aduca deziluzii legate de traseul pe care-l urmeaza in prezent viata profesionala si casnica. Este posibil sa nu aveti toate informatiile sau ele sa va fie ascunse.
De asemenea, s-ar putea sa descoperiti acum ca educatia si instruirea pun o bariera intre voi si scopul urmarit, de aceea ar trebui sa va largiti aria cunostintelor, fie ca obtineti insusiri practice, fie ca urmati un curs de perfectionare, fie ca va explorati pe voi insiva-motivatiile, dorintele si ratiunea de a exista- si sa rezolvati orice probleme care va trag in jos.