Afirmatii pozitive la Luna plina in Taur, 12 noiembrie

Sunt o parte a Universului infinit si sunt conectata la tot ceea ce am nevoie acum.

Există mai mult decât suficient pentru toată lumea.  Văd bogăție, abundență și prosperitate oriunde merg.

Merit să fiu bogata. A fi bogat este dreptul meu de naștere. A fi bogat este o parte din cine sunt. Merit să am bunăstare pentru că aduc valoare în vieţile oamenilor! Consider că banii sunt importanţi; am o mentalitate a abundenţei, care provine dintr-un adânc sens interior al valorii şi securităţii personale.  Creez relaţii cu persoane care îmi susţin cel mai înalt bine din punct de vedere financiar şi în orice alt domeniu al vieţii mele!

Binecuvântez pe toți oamenii bogați. Le binecuvântez bogăția  și le transmit dragostea mea. În fiecare zi, în orice fel, devin din ce în ce mai bogata.Banii sunt buni pentru că îi folosesc pentru lucruri bune. Folosesc banii pentru binele meu  cel mai înalt si al celor din jurul meu.

Sunt recunoscătoare pentru ceea ce am acum in viata mea. Sunt recunoscătoare pentru bogăția care se află în interiorul meu.

Eliberez toate gandurile si tiparele  negative legate de bani, bogăție, abundență și prosperitate.

Eliberez toată rezistența de a atrage bani. Banii curg liber către mine.

În viața mea există întotdeauna mai mulți bani decât suficient.

În fiecare zi devin din ce în ce mai bogata. Acțiunile mele creează bogăție constantă, prosperitate și abundență. Sunt deschisa și receptiva la toate bogățiile pe care mi le oferă viața.

Eliberez toate convingerile negative despre bani și atrag abundenta in viata mea. Banii curg liber in viata mea.

Am incredere că Universul mă ajută să obțin toți banii de care am nevoie și chiar mai mult. Găsesc prosperitate si bucurie în tot ceea ce fac.

Mintea mea este în armonie cu energiile care creează abundență. Situația mea financiară se îmbunătățește dincolo de visele mele.

Merit să fiu angajata și plătita bine pentru timpul, eforturile și ideile mele. Toate problemele financiare si materiale pot fi rezolvate și am rabdarea și creativitatea necesare pentru a găsi o soluție pe care nu am încercat-o încă.

Succesul și banii vin ușor la mine, obtin tot ceea ce imi doresc, am rabdare sa vad roadele eforturilor mele. Am resurse infinite de abundență financiară, dragoste și cunoștințe.

Sunt bogata la toate nivelurile: fizic, mental, emoțional și spiritual.

Sunt deschisa la bogățiile și abundența Universului.

Dau si primesc bani in mod liber. Cu cât dau mai mult, cu atât primesc mai mult și sunt mai fericita. Merit bogăția, prosperitatea și abundența de tot felul. Tot ce am nevoie este deja in mine.

Îmi plătesc facturile cu dragoste deoarece știu că abundența curge liber prin mine.
Transformarea vieții mele are loc mai întâi în minte și apoi se va reflecta în lumea mea exterioară.

Sunt deschisa catre orice oportunitate care imi apare in cale si imi exprim recunostinta pentru toate binecuvantarile divine.

Sunt sanatate, sunt bucurie, sunt pace, sunt o fiinta curajoasa, puternica.

Imi imbunatatesc sănătatea, incep sa mananc alimente sanatatoase si sa fac alegeri sanatoase.

Imi ascult vocea interioara și cred că sufletul meu știe ce este mai bine pentru mine.
Sunt gata să-mi folosesc talentele pentru a crea schimbări pozitive în viața mea.
Abandonez obiceiurile vechi și aleg altele noi, pozitive. Obstacolele se prăbușesc cu ușurință.

Ma desprind cu usurinta de trecut prin intelegerea superioara a lucrurilor, iubire neconditionata, iertare si credinta.

Eliberez orice atasamente care stau in calea realizarilor mele.
Ajutorul meu vine din cunoasterea intuitiva, sunt indrumata de Duhul Sfant sa aleg calea cea mai buna pentru mine. Sunt o fiinta divina. Sunt binecuvantata.

Renunt la manie, tristete, depresie, gelozie, posesivitate, la orice slabiciune sau orice obisnuinta care imi dauneaza vietii sau sanatatii și accept pacea și bucuria în inima mea.Sunt libera. Mă accept asa cum sunt fără judecată sau critică.

Facebook Comments

Distribuie Articolul

Lasă un răspuns

Name *
Email *
Website