Cuvantul – Irving Wallace

Folosim aproape permanent cuvantul, gandim şi vorbim cu cuvinte, le citim şi le scriem, ele au ajuns să ne umple viaţa la un nivel destul de înalt, şi totuşi se pare că abia dacă ne dăm seama de puterea pe care o au ele în viaţa noastră, în modelarea personalităţii. Personal, am ajuns la concluzia că prin cuvant avem puterea de a crea viaţa, de a genera lucruri bune sau rele, după cum îl folosim.
Nu este o concluzie singulară, fiindcă sant cunoscute scrieri precum „Puterea Cuvantului” de Swami Shivananda, care explică mai pe larg funcţionarea şi utilizarea corectă a cuvantului nostru de fiecare clipă. Nu vreau să reiau argumentele lor, ci doar să redau cîteva experienţe trăite, care m-au ajutat să ajung la concluzia că „La Început Este Cuvîntul”, adică la începutul tuturor lucrurilor trăite de noi.

De mici ne obişnuim să copiem cuvintele celor mari. Copiii imită şi adesea santem uimiţi auzind de la ei expresii care nu le aparţin, dar pe care ei le-au auzit la părinţi sau la alţi maturi, şi i-au impresionat. Copilul mic nu discerne, el este în primii săi ani de „vorbire” o oglindă fidelă a vorbirii practicate de cei din jur. Dacă se maturizează, ajunge să-şi aleagă cuvintele, ajunge să foloseasca acel vocabular care îl reprezintă cu adevărat, dar dacă nu se maturizează, poate continua să vorbească în clişee pînă la varste înaintate…

Îmi amintesc că, pană pe la 16 ani, nu-mi făceau deloc plăcere expresiile triviale, şi de cate ori le auzeam la cineva din jur, acel cineva care le folosea pierdea ceva în ochii mei, mi se părea mai mărunt, mai slab… Atunci nu ştiam de ce. Dar la varsta adolescenţei, în tumultul schimbărilor specifice, mi-a venit ideea că folosirea acelor expresii ar putea să mă arate mai „dur” în ochii celorlalţi, şi am început să le folosesc şi eu. După caţiva ani, mi-am dat seama că, de cate ori le foloseam, impresia mea despre mine însumi se deteriora, aveam senzaţia că devin mai mic, mai slab, că purtam o mască străină de mine, că pierd în ochii celorlalţi, şi că în loc să par mai dur, eram doar mai trivial. Aşa că am renunţat la ele, şi n-am avut deloc ce să regret.

Mai tîrziu am aflat (sau mi-am amintit?) despre vibraţii, despre rolul lor în Univers şi despre vibraţia cuvintelor în special, şi am înţeles de ce simţisem acele efecte. Trăim într-un Univers plin de vibraţii, de natură vibratorie, şi orice gest de-al nostru îşi pune amprenta pe lumea în care trăim, pînă la modelarea ei concretă. Intensitatea vibraţiilor sonore, de pildă, poate să spargă geamuri. Frecvenţa vibraţiilor de diverse tipuri le permite să penetreze prin diverse substanţe şi să afecteze structuri microscopice, cu efecte vizibile ulterior. Iar gama de vibraţii este mult mai largă decat gama măsurabilă la ora actuală cu aparatura tehnică.

Din timpuri vechi s-a admis că şi fiinţele au vibraţii proprii, şi starea lor de boală sau de sănătate, de proastă sau de bună dispoziţie, de ignoranţă sau de înţelepciune, de nefericire sau de fericire, este de fapt o reflectare a vibraţiilor pe care le are fiecare fiinţă. Cu cat vibraţiile sant mai înalte, cu atat viaţa fiinţei se poate desfăşura la un nivel mai înalt, mai echilibrat, mai armonios, fiindcă acea fiinţă se poate armoniza mai bine cu vibraţiile universale.

Şi cuvintele au vibraţii proprii. Fiecare cuvant are o vibraţie care poate înălţa sau poate cobora vibraţia celui care îl rosteşte. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborat a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire, de nefericire. Omul trăieşte tinzand mereu spre stări superioare, de armonie, de pace, de sănătate, de satisfacţie, de bucurie şi fericire, adică stări de vibraţie superioară. Dar folosirea cuvintelor cu vibraţie joasă coboară vibraţia, astfel încat ele nu numai că nu folosesc la a ne face viaţa mai bună sau mai frumoasă, ci mai mult, deteriorează viaţa, atat la nivel individual, cat şi la nivel social.

Există ideea generală că omul cult, care vorbeşte distins, cu cuvinte alese, fără expresii licenţioase, este un om superior celui trivial, incult. Există un adevăr în această idee, bazat tocmai pe faptul că un om care nu foloseşte cuvinte de vibraţie joasă înţelege, de fapt, utilitatea mult mai mare a expresiilor de vibraţie înaltă. Desigur, dacă el vorbeşte distins doar în public, de faţadă, dar în viaţa sa de zi cu zi foloseşte cuvinte de vibraţie joasă, sau dacă în spatele cuvintelor frumoase se ascund ganduri şi intenţii de vibraţii joase, el nu realizează mare lucru. Cuvantul îşi exprimă vibraţia sa şi prin formă, dar dacă gandul din spatele său, fondul pe care îl exprimă, este de altă vibraţie, chiar contradictorie, efectele pot fi dezastruoase.

Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvant, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gandeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.

Facebook Comments

Distribuie Articolul

Lasă un răspuns

Name *
Email *
Website