Eclipsa de Soare in Rac, 21 iunie, ora 9:41(ora Romaniei)

Dragii mei, Eclipsa de Soare in Rac se formeaza in casa colectivitatii, a umanitatii, a libertatii, a activitatilor libere, a genialitatii.  Racul ne guvernează rădăcinile, familia și patria.

Eclipsa de Soare in Rac pe fondul lui Mercur retrograd in Rac aduce o deschidere catre trecut, se produce un fel de trezire sufleteasca si putem fi vulnerabili fata de lucrurile la care opunem rezistenta. Acest lucru este valabil mai ales pentru atasamentul fata de aspectele negative ale trecutului, fata de amintirile triste, care  ne produc durere si care s-au implantat adanc in subconstient. Este momentul sa ne dam seama ca, aceste dureri, suferinte, ne tin pe loc si sa incercam sa le vedem dintr-un alt unghi, mult mai extins.Cu cat devenim constienti de acest lucru cu atat putem deveni mai liberi si cu o noua viziune catre viitor.

Este momentul cel mai favorabil sa  facem  pace cu noi înşine, o pace la care să nu mai renunţăm şi să înţelegem că victimizarea nu ne va ajuta de niciun fel, eventual ne va aduce o falsă compasiune din partea câtorva persoane de lângă noi. Ne va ajuta, în schimb, propria iertare, pentru că atunci nu ne mai atacăm pe noi înşine cu gânduri negative şi atunci ne dăm voie să vedem mult mai clar lucrurile, sa-i iertam si sa-i intelegem pe ceilalti, sa facem pace cu trecutul.

Când ne-am iertat pe noi înşine suntem, de fapt, un tot, în sensul că Mintea, Sufletul şi Sinele aleg să lucreze împreună, ajung să fie unul, iar atunci forţa noastră este mult mai mare, putând să concretizăm, mult mai uşor, ceea ce ne dorim să facem in prezent, aici si acum.

Dacă in acest moment ne simtim  confuzi este din cauză că nu reuşim să comunicăm cu Sufletul nostru, că nu reuşim să coborâm în inimă. De aceea, o rugaciune, o meditatie, o activitate artistica, o plimbare in natura şi îmbrăţişarea unui copac ne-ar ajuta mult pentru că ar elimina din energiile interioare care ne blochează şi ne-ar restabili echilibrul emotional si mental de care avem atata nevoie.

Eclipsa de Soare in Rac ne provoaca sa  ne vedem interesul personal, prin prisma interesului colectiv. Ne putem simti prinsi intr-un program al karmei colective, fapt ce arata ca aici pe pamant suntem legati unul de celalat, sau cel putin putem avea sentimentul ca suntem in aceeasi miscare ce anima intreaga omenire, miscare ascendenta sau descendenta in functie de vibratia energetica pe care ne-am situat.Acest sentiment de dizolvare, de diluare in umanitate este foarte pregnant, problemele noastre sunt asemenea altora, sufletul nostru asemenea altora si chiar daca aveam fiecare dintre noi alte nazuinte, in final apartinem umanitatii, impartasim aceelasi destin cu ea. In acelasi timp vom realiza astazi si in zilele care vor urma cat de mult suntem afectati de consecintele unor gesturi, evenimente predestinate, si decizii colective, ale politicii si economiei internationale, dar, de modul in care alegem sa traim si sa gandim fiecare la nivel individual putem sa aducem o imbunatatire sau o inrautatire a vietii noastre , si de asemenea putem sa participam la imbunatatirea sau inrautatirea  calitatii vietii unei comunitati.

Eclipsa de Soare in Rac este despre a ne trăi viaţa într-un mod care să respecte pe ceilalţi, dar şi nouă să ne facă plăcere să trăim. Să fim mulţumiţi cu viaţa noastră şi să ne adaptăm permanent schimbărilor, fără a rămâne cantonați în tipare şi scheme invechite, care nu mai servesc evolutiei spirituale.

Eclipsa de Soarele in Rac ne provoaca sa decidem la nivel individual spre ce  pol tindem si care sunt consecintele alegerii noastre.

Unii vor crede in vindecare, armonie, toleranta, iubire, unitate, prin puterea credintei, a vizualizarii, a schimbarii gandirii si a modelarii caracterului, altii vor continua sa creada in  boala, suferinta, revolta victimizare si fatalitate. Unii se vor plange de mediul in care traiesc, altii vor trai neafectati de ostilitatile mediului sau nu vor materializa un mediu ostil. Vom trai pe aceeasi planeta, ca si pana acum, dar vom avea perceptii diferite despre viata pe pamant. Asa cum intr-un cartier unii se plang mereu de hoti in timp ce altii nici nu-i vad si nici nu se intalnesc cu ei – practic hotii nu exista pentru ca nu se materializeaza in realitatea lor. Aceste diferente vor fi din ce in ce mai mari si vor ilustra credintele si felul in care gandim, modul de a privi lumea. De modul in care percepem si privim lumea, vom putea crea in viitor societatea in care dorim sa traim.

Aceasta Eclipsa aduce noi proiecte sau noi inceputuri, dar Mercur retrograd in Rac schimba putin directia pe care am pornit determinandu-ne sa reanalizam motivele unei atitudini sau ale unui gest. Mercur retrograd in Rac ne da ocazia sa revenim asupra unor pozitii nerealiste sau riscante, dar si asupra unor proiecte, unor investitii si sa aducem anumite imbunatatiri. Sunt posibile schimbari de planuri privind viata personala, familiala, tara natala,  administrarea bunurilor familiei, investitiile. Este posibil ca o persoana din familie sa se razgandeasca in privinta unor probleme patrimoniale, sa manifeste un spirit mai conciliant sa cedeze din pretentii.In cazul ratarii in trecut a unei ocazii, ea poate reveni acum, prin razgandirea unei persoane sau prin reevaluarea posibilitatilor.

Aceasta perioada poate fi favorabila pentru remedierea situatiilor critice din domeniul familial,  pentru actiuni de redresare financiara.Puteti concepe un plan care sa va permita sa depasiti greutatile, sa acoperiti pierderile financiare, sa gasiti noi modalitati de castiguri. Sunt favorizate activitatile de renovare, reparare, redresare a unor proiecte sau afaceri.

Eclipsa de Soare in Rac ne provoaca la schimbari care presupun tipare noi, obiceiuri noi, probleme noi, dar si solutii noi. De fapt, mesajul acestei Eclipse de Soare in Rac, este acela , sa va analizati, in ce masura sunteti dispusi sa iesiti din tiparele traditionale, invechite, de gandire si sa dezvoltati propriul tipar de viata , sa dezvoltati o gandire originala.

În viaţa reală, toate acestea se pot traduce prin schimbarea stilului de viaţă, a dietei, a programului zilnic, a modului in care lucram.Poate este nevoie să spunem altei persoane lucruri pe care am vrut să le spunem demult şi nu am avut curaj. Poate este nevoie să ne recâştigăm respectul celor din jur, iar pentru acest lucru este nevoie să ne schimbăm atitudinea. Poate este nevoie să ne schimbăm domeniul de activitate şi suntem nevoiţi să mergem din nou la şcoală, chiar dacă nu mai avem 20-30 de ani, sau suntem nevoiti sa iesim din zona de confort, poate pierderea unui loc de munca, ne provoaca sa ne folosim inzestrarile native, sau sa ne orientam catre o munca pe cont propriu.Poate este nevoie sa renuntam la anumite alimente sau vicii pentru a ne pastra sanatatea, poate abia acum putem descoperi adevarata cauza a unor afectiuni mai vechi, neglijate sau abia acum intelegem riscurile unor obiceiuri nesanatoase. Suntem dispuşi să facem aceste schimbări? Avem curajul să ni le asumăm? Ce anume ne ţine să nu le facem? Ce ne ţine să stăm în ceea ce suntem acum şi să nu schimbăm nimic, cu toate că simţim că a venit momentul schimbării?

Se creează acum o deschidere energetică care ne oferă șansa de a schimba în mod semnificativ modul în care privim relatia cu trecutul, familia si tara natala. Relațiile anterioare, situațiile și rănile trebuie vindecate astfel încât să putem merge mai departe în viața noastră, fără bagaj emoțional și împrejurări care nu mai sunt relevante pentru creșterea și bunăstarea noastră.
Renuntarea la trecut necesita o extindere a constiintei, care la randul sau necesita schimbare si transformare.

Este momentul sa oferim libertate unor persoane din familie, acceptand ca si acestia au propria lor viata, ca au nevoie de propriul spatiu si timp.
Eclipsa de Soare in Rac ne ajută să clarificăm credințele vechi și modelele de gândire care diminuează claritatea și provoacă confuzie. Ne oferă șansa de a vedea mai clar comportamentele, indulgentele sau atasamentele care ne impiedica sa fim autentici, sa ne exprimam creativ si cu incredere.

Este posibil sa rezolvam acum o problema majora din trecut,  sa obtinem un nou tip de constientizare sau intelegere intr-o anumita situatie.

 

Facebook Comments

Distribuie Articolul

Lasă un răspuns

Name *
Email *
Website