Influenta lui Marte in Scorpion pentru nativii din zodiile: Capricorn, Varsator, Pesti

Capricorn, Ascendent Capricorn

Dragi nativi Capricorn, Marte in Scorpion va traverseaza casa a unsprezecea, a prieteniilor si proiectelor de viitor.
Este o perioada benefica in care va puteti pune in aplicare talentele, ideile, sa initiati actiuni si proiecte noi sau sa castigati, acum, de pe urma lor, mai ales dupa 23 decembrie cand Mercur iese din retrogradare.

Puteti avea idei geniale, creative, ar fi pacat sa nu le valorificati, vedeti Marte in Scorpion formeaza un sextil cu Soarele vostru. Succesele voastre din aceasta perioada depind de insistenta voastra, de vointa pe care o aveti sa duceti la bun sfarsit ceea ce incepeti acum. Este foarte posibil acum, ca planurile voastre de viitor sa cunoasca schimbari radicale.

Este cea mai buna perioada sa incepeti studiul unei stiinte ezoterice, in special studiul astrologiei, sa legati noi relatii de prietenie, posibil chiar cu persoane de la distanta, sa va inscrieti intr-o organizatie, intr-un grup, intr-un partid, la un curs de astrologie, de autodezvoltare. De asemenea, sunt avantajate castigurile in valuta, si colaborarile cu persoane de la distanta, chiar din strainatate.
Mercur retrograd in Sagetator, va poate ajuta sa aflati un secret, o informatie care va da castig de cauza intr-o problema juridica sau financiara.

Varsator, Ascendent Varsator

Dragi nativi Varsator, Marte in Scorpion va traverseaza casa a zecea, a carierei, a profesiunii, a statutului public, social si civil.

Este timpul pentru noi initiative in plan profesional, pentru un act indraznet pe care vi l-ati propus in trecut dar nu ati avut curajul sa-l puneti in aplicare. Este posibil sa va hotarati acum, sa renuntati la munca obligatorie in favoarea unei activitati pe cont propriu sau la o relatie tensionata in care ati stat foarte mult timp.

În această perioadă, furia interioară, mânia şi nemulţumirea, pot ieşi la iveală într-un mod violent, situaţie, care vă poate pune în conflict cu şefii şi autorităţile, dar si cu partenerii de cuplu, vedeti, Soarele vostru formeaza o cuadratura cu Marte in Scorpion, de aceea, trebuie sa va inarmati cu calm si toleranta, izbucnirile nervoase din aceasta perioada va pot costa prin pierderi, dar va pot ajuta sa luati decizii clare intr-o situatie confuza , sa va depasiti fricile si sa va traiti convingerile.
Sunt posibile schimbari neasteptate si imprevizibile in plan profesional, in statutul profesional si civil.

Este o perioada riscanta, instabila, cu intorsaturi neasteptate, ar trebui sa nu va antrenati in conflicte inutile sau pentru evenimente asupra carora nu aveti nici un control sau responsabilitate.

De asemenea, Marte in Scorpion va poate provoca sa cheltuiti mai mult decat castigati sau sa existe cheltuieli obligatorii care pot fi trecute la pierderi.

Retrogradarea lui Mercur in Sagetator este salvatoare pentru ca va poate ajuta sa intalniti persoane providentiale care va pot ajuta in demersurile voastre sau sa gasiti cele mai bune solutii la problemele din trecut.

Pesti, Ascendent Pesti

Dragi nativi Pesti, Marte in Scorpion va traverseaza casa a noua, a studiilor superioare, a calatoriilor pe distante lungi, a relatiilor cu strainii si strainatatea.

Dragii mei, Marte in Scorpion va traverseaza casa viselor si a idealurilor, daca aveti un vis, un ideal, acum este momentul sa-l puneti in aplicare.

Pana in 23 decembrie este posibil sa reveniti asupra unor decizii, Mercur retrograd in Sagetator, va avertizeaza ca, ati pierdut din vedere un aspect important sau ca nu ati dat suficienta atentie unei informatii mai generale ce anunta directia pe care urmau sa o ia evenimentele, este posibil sa reganditi un studiu, sa reluati niste negocieri, sa refaceti o lucrare.

Dupa 23 decembrie , este o perioada favorabila, sa incepeti un curs, sau sa va largiti orizonturile cunoasterii prin studii si calatorii la mare distanta de casa. De asemenea, orice actiune care implica un demers legal are sanse sa se rezolve foarte repede in aceasta perioada.

Este posibil sa experimentati acum o schimbare de directie in studii sau in gandire care va orienteaza pe un cu totul alt drum pe care porniti cu multa incredere.
Soarele vostru in trigon cu Marte in Scorpion accentueaza capacitatea de a va sustine opiniile si de a va trai din plin convingerile.

Facebook Comments

Distribuie Articolul

Lasă un răspuns

Name *
Email *
Website