Mesajul lui Marte in Berbec, in perioada, 28 ianuarie-10 martie

 

Dragii mei, Marte,  planeta energiei, a deciziilor, a curajului, traverseaza zodia Berbec, in perioada 28 ianuarie-10 martie.

Circumstantele de viata va permit sa indrazniti mai mult, sa aveti curajul sa spuneti raspicat ceea ce va nemultumeste si sa luati masuri in acest sens. Aveti puterea sa depasiti mai usor limitele date de frica si neincredere.  Chiar daca beneficiati de o mare libertate de actiune, ar trebui sa fiti prudenti, sa evitati initiativele si deciziile luate sub un impuls de moment.

Acum pot iesi la iveala nemultumiri neexprimate, care pot degenera in conflicte si agresivitate, de aceea, se recomanda sa nu va consumati in conflicte inutile sau pentru evenimente asupra carora nu aveti nici un control, ori responsabilitate. Trebuie sa va inarmati cu calm si rabdare, impulsivitatea, teribilismul, riscul, nervozitatea, graba, va pot costa foarte mult, acum, prin posibile despartiri, pierderi sau accidente de orice fel. Nervozitatea excesiva va poate crea probleme in zona capului, graba, neatentia, va pot expune la accidente de orice fel atat casnice cat si auto. Febra din aceasta perioada se datoreaza unei agresivitati accentuate, de aceea se recomanda mai multa toleranta fata de semeni sau fata de o situatie data. Daca sunteti in aceasta situatie ar trebui sa spuneti: ,,Ma eliberez de agresivitate, prin iubire, toleranta si echilibru”

Marte in Berbec va poate aduce o vointa puternica, multa energie, entuziasm, initiative, calitati care va pot inspira la o schimbare de traiectorie in viata, o noua strategie socio-profesionala, noi domenii de interes in munca si multa motivare pentru realizari pe termen lung, dar puteti avea succese daca ganditi inainte de a actiona si aveti ambitia de a duce la bun sfarsit ceea ce incepeti in aceasta perioada.

Dragii mei, Marte in Berbec va poate ajuta sa va traiti din plin convingerile, este cea mai buna perioada sa puneti in aplicare un proiect pe care vi l-ati propus in trecut, dar nu ati avut suficient curaj, acum este momentul sa indrazniti mai mult, Marte in Berbec va sustine aceste initiative, va stimuleaza curajul si va ajuta sa depasiti orice inhibitie, frica.