Influenta lui Marte in Scorpion pentru nativii din zodiile: Capricorn, Varsator, Pesti

Capricorn, Ascendent Capricorn

Dragi nativi Capricorn, Marte in Scorpion va traverseaza casa a unsprezecea, a prieteniilor si proiectelor de viitor.
Este o perioada benefica in care va puteti pune in aplicare talentele, ideile, sa initiati actiuni si proiecte noi sau sa castigati, acum, de pe urma lor, mai ales dupa 23 decembrie cand Mercur iese din retrogradare.

Puteti avea idei geniale, creative, ar fi pacat sa nu le valorificati, vedeti Marte in Scorpion formeaza un sextil cu Soarele vostru. Succesele voastre din aceasta perioada depind de insistenta voastra, de vointa pe care o aveti sa duceti la bun sfarsit ceea ce incepeti acum. Este foarte posibil acum, ca planurile voastre de viitor sa cunoasca schimbari radicale.

Este cea mai buna perioada sa incepeti studiul unei stiinte ezoterice, in special studiul astrologiei, sa legati noi relatii de prietenie, posibil chiar cu persoane de la distanta, sa va inscrieti intr-o organizatie, intr-un grup, intr-un partid, la un curs de astrologie, de autodezvoltare. De asemenea, sunt avantajate castigurile in valuta, si colaborarile cu persoane de la distanta, chiar din strainatate.
Mercur retrograd in Sagetator, va poate ajuta sa aflati un secret, o informatie care va da castig de cauza intr-o problema juridica sau financiara.

Varsator, Ascendent Varsator

Dragi nativi Varsator, Marte in Scorpion va traverseaza casa a zecea, a carierei, a profesiunii, a statutului public, social si civil.

Este timpul pentru noi initiative in plan profesional, pentru un act indraznet pe care vi l-ati propus in trecut dar nu ati avut curajul sa-l puneti in aplicare. Este posibil sa va hotarati acum, sa renuntati la munca obligatorie in favoarea unei activitati pe cont propriu sau la o relatie tensionata in care ati stat foarte mult timp.

În această perioadă, furia interioară, mânia şi nemulţumirea, pot ieşi la iveală într-un mod violent, situaţie, care vă poate pune în conflict cu şefii şi autorităţile, dar si cu partenerii de cuplu, vedeti, Soarele vostru formeaza o cuadratura cu Marte in Scorpion, de aceea, trebuie sa va inarmati cu calm si toleranta, izbucnirile nervoase din aceasta perioada va pot costa prin pierderi, dar va pot ajuta sa luati decizii clare intr-o situatie confuza , sa va depasiti fricile si sa va traiti convingerile.
Sunt posibile schimbari neasteptate si imprevizibile in plan profesional, in statutul profesional si civil.

Este o perioada riscanta, instabila, cu intorsaturi neasteptate, ar trebui sa nu va antrenati in conflicte inutile sau pentru evenimente asupra carora nu aveti nici un control sau responsabilitate.

De asemenea, Marte in Scorpion va poate provoca sa cheltuiti mai mult decat castigati sau sa existe cheltuieli obligatorii care pot fi trecute la pierderi.

Retrogradarea lui Mercur in Sagetator este salvatoare pentru ca va poate ajuta sa intalniti persoane providentiale care va pot ajuta in demersurile voastre sau sa gasiti cele mai bune solutii la problemele din trecut.

Pesti, Ascendent Pesti

Dragi nativi Pesti, Marte in Scorpion va traverseaza casa a noua, a studiilor superioare, a calatoriilor pe distante lungi, a relatiilor cu strainii si strainatatea.

Dragii mei, Marte in Scorpion va traverseaza casa viselor si a idealurilor, daca aveti un vis, un ideal, acum este momentul sa-l puneti in aplicare.

Pana in 23 decembrie este posibil sa reveniti asupra unor decizii, Mercur retrograd in Sagetator, va avertizeaza ca, ati pierdut din vedere un aspect important sau ca nu ati dat suficienta atentie unei informatii mai generale ce anunta directia pe care urmau sa o ia evenimentele, este posibil sa reganditi un studiu, sa reluati niste negocieri, sa refaceti o lucrare.

Dupa 23 decembrie , este o perioada favorabila, sa incepeti un curs, sau sa va largiti orizonturile cunoasterii prin studii si calatorii la mare distanta de casa. De asemenea, orice actiune care implica un demers legal are sanse sa se rezolve foarte repede in aceasta perioada.

Este posibil sa experimentati acum o schimbare de directie in studii sau in gandire care va orienteaza pe un cu totul alt drum pe care porniti cu multa incredere.
Soarele vostru in trigon cu Marte in Scorpion accentueaza capacitatea de a va sustine opiniile si de a va trai din plin convingerile.

Venus retrograd, 4 martie-15 aprilie – va provoaca sa va reformulati atitudinea vizavi de persoana iubita, sa va traiti relatia altfel, sa va corectati greselile pe care le-ati facut in dauna persoanelor iubite, vi se incearca sinceritatea, fidelitatea, sentimentele, credibilitatea

 

 

Dragii mei, un  eveniment important, al anului 2017 este retrogradarea planetei Venus (planeta iubirii, a frumosului, a activitaţilor artistice şi sociale) în Berbec, în intervalul de timp 4 martie -3 aprilie şi respectiv, în Peşti, 3 aprilie-15 aprilie; aduce lecţii de învăţat în domeniu sentimental, creativ, reformularea modului în care iubiţi, a modului în care vă folosiţi talentele şi creativitatea.

Va aflati intr-o perioada , in care,  il puteti vedea pe omul de langa voi intr-un alt mod, puteti sa va dati seama acum ca persoana de langa voi nu va iubeste sau nu o mai iubiti, ca nu este cea, cel, pe care il doriti cu adevarat. Unii dintre voi pe baza constatarilor la care ajungeti acum puteti alege un alt drum in plan sentimental, cu riscul unor separari, dar totusi nu ar fi recomandat sa  luati decizia unei despartiri pe Venus retrograd.

Această perioadă poate fi mai dificilă  pentru cei instabili emoţional, nematurizaţi, duali, care sunt implicati in mai multe relatii, pentru cei care deja se afla în relaţii tensionate, pentru zodiile, Berbec, Balanţă, Capricorn, Rac, cei care aveţi planete în aceste zodii, în perioada 4 martie -3 aprilie  şi pentru zodiile, Peşti, Fecioară, Săgetător, Gemeni, cei care aveţi planete în aceste zodii, în perioada 3 aprilie -15 aprilie .

Retrogradarea planetei Venus în Berbec 4 martie-3 aprilie vă obligă să vă faceţi o analiză a modului cum v-aţi investit energia în domeniul sentimental şi creativ. Este posibil, să constataţi acum, că aţi acordat un interes mai mare planului sexual, în detrimentul iubirii sufleteşti, sunteţi avertizaţi că instinctul sexual, pasiunea, nu aduc împlinire în iubire şi trebuie să reformulaţi acum, modul de a iubi care ar putea fi prea pasional, vicios. De asemenea , este posibil sa existe divergente de opinii, tensiuni cu partenerii de viata, care pot conduce la separari.

Venus retrograd in Berbec, taxeaza orice relatie extraconjugala pasagera si poate aduce probleme intr-o relatie de cuplu sau intr-un mariaj.

Venus este iubirea de tip terestru, iar Neptun este iubirea de tip divin. Retrogradarea lui Venus, planeta iubirii terestre, în semnul iubirii divine, în Peşti, vă avertizează, că relaţiile voastre nu functionează, (pot fi supuse unor iluzii, trădări, înşelăciuni, sacrificii, suferinţe), chiar dacă aveţi cele mai bune intenţii, pentru că iubirea pentru o persoană iubită este mai importantă decât iubirea pentru Dumnezeu. Vă ataşaţi în mod obsesiv de persoanele pe care le iubiţi şi uitaţi de iubirea lui Dumnezeu. Iubirea pentru Dumnezeu vă ajută să vă rezolvaţi problemele existente într-o relaţie de cuplu,  să înţelegeţi mai bine iluziile, suferinţele, depresiile, cu care vă confruntaţi, vă poate da puterea interioară să depaşiţi aceste încercări, de aceea, trebuie să puneţi iubirea lui Dumnezeu, mai presus decât iubirea unei fiinţe pamântene. De asemenea, in acest interval de tip pot iesi la iveala, minciuni, inselaciuni, tradari, dezamagiri, din partea persoanelor iubite, care trebuie clarificate in aceasta perioada.

Venus retrograd in Pesti, va avertizeaza ca nu este o dovada de iubire sa permiteti cuiva sa va insele in mod repetat, acum este momentul sa va treziti la realitate si sa luati decizii clare intr-o relatie confuza, in care exista a treia persoana. Acum este momentul  sa acceptati realitatea asa cum este ea, nu cum v-ati inchipuit-o voi. Aceasta acceptare va poate ajuta sa va eliberati din relatii care v-au predispus la suferinte, dezamagiri si sacrificii inutile.

Ca parte pozitiva, Venus retrograd in Pesti poate accentua telepatia cu o fosta iubire, va poate aduce o vindecare fizica, mentala si emotionala, in urma unei suferinte din trecut. De asemenea, puteti reveni la un talent artistic mai vechi.

Este posibil acum, sa va indragostiti de cine nu trebuie, de aceea, pe Venus retrograd ar trebui sa evitati sa incepeti o relatie. De asemenea, nu este indicat sa va casatoriti in aceasta perioada, (exceptand relatiile karmice si partenerii pe care i-ati cunoscut in trecut in aceasta viata).

Pe acest Venus retrograd sunt situatii exceptionale in care va puteti regasi o iubire dintr-o existenta anterioara, posibil chiar marea iubire, ar putea fi o perioada favorabila pentru reluarea unei relatii de iubire incepute in trecut.

Acum mai mult ca niciodata puteti duce dorul unei foste iubiri, va puteti reaminti de fostele iubiri sau persoane care nu mai sunt printre voi si ar trebui sa va clarificati sentimentele si sa incercati sa acceptati situatia asa cum este ea, sa scapati de orice amintire dureroasa, de orice regret si suferinta care va impovareaza sufletul si va tin pe loc.

Intelegerea, iubirea si iertarea va pot ajuta sa luati deciziile cele mai bune in orice tip de parteneriat, sa va desprindeti de trecut intr-un mod armonios, nedureros.

Mesajul lui Mercur in Pesti, 26 februarie-13 martie

Dragii mei, daca Mercur in Varsator v-a provocat sa iesiti din tiparele traditionale de gandire, Mercur in Pesti va inspira sa va lasati condusi de spiritele superioare,  intuitie, imaginatie, inspiratie , sa intelegeti ca dincolo de planul fizic exista o lume nevazuta care va  vegheaza permanent si va ajuta sa luati deciziile cele mai bune. Rugaciunile voastre pot sa ajunga mai usor la Dumnezeu si devin esentiale in aceasta perioada, va pot ajuta sa  scapati de temeri, nesiguranta, frica, depresii, obsesii, iluzii. Este cea mai benefica perioada sa descoperiti sau sa redescoperiti divinul din interiorul vostru.

Intuitia si telepatia sunt activate in aceasta perioada si va pot ajuta sa descoperiti intelesuri subtile ale problemelor cu care va confruntati. Unii dintre voi puteti sa primiti mesaje pe cai mai putin obisnuite, care va atentioneza asupra unei situatii din viata voastra, de aceea, ar trebui sa dati mai multa atentie mesajelor primite prin vise si pe cale telepatica.

Acest tranzit astral favorizeaza orice munca care cere, compasiune si serviciu in favoarea semenilor,  inspiratie, intuitie, creativitate, imaginatie, talent artistic. Este o perioada favorabila sa incepeti un curs reiki sau in domeniul psihologic, parapsihologic, artistic.

In aceasta perioada poate exista foarte multa confuzie, riscul autoinselaciunii sau inselaciunii este mare, puteti face foarte multe gafe, se pot face promisiuni false,  ceea ce transmiteti prin cuvinte este posibil sa fie inteles gresit, de aceea, nu se recomanda sa luati decizii importante de viata, pentru ca ori  nu aveti toate informatiile sau aveti prea multe si este foarte greu sa luati cea mai buna decizie intr-o situatie data.  In aceasta perioada, nu ratiunea este cea care va salveaza, ci intuitia, dar pentru a lua decizia corecta pe baza intuitiei,  este nevoie de rugaciune,  credinta in divinitate, inspiratie si o inima capabila sa ierte. De asemenea,  cei cu o vointa slaba si cu o tendinta catre autocompatimire, ar trebui sa-si intareasca mentalul prin rugaciuni rostite din suflet.

Mercur in Pesti, dragii mei, va provoaca sa va  ascultati vocea intuitiei si sa actionati pe baza mesajelor primite pe cale intuitiva, de la spiritele superioare. In urma unei rugaciuni sau a unei meditatii, puteti lua decizia cea mai buna.

 

Influenta lui Marte in Berbec pentru nativii din zodiile , Capricorn, Varsator, Pesti.

 

Marte in Berbec,  in perioada, 28 ianuarie-10 martie

 

Capricorn, Ascendent Capricorn

 

Dragi nativi Capricorn, Marte in Berbec, va traverseaza casa caminului si a familiei pana in 10 martie .

Este timpul pentru noi initiative in plan casnic si familial, luati decizii, aveti mai mult curaj sa va impuneti, sa schimbati o situatie de viata devenita perimata , influenta martiana va da vointa si autoritate, dar este esential ca actiunile voastre sa nu fie dictate de furie, resentimente, ura, razbunare, pentru ca in acest caz, pierdeti controlul asupra vietii. Este momentul sa luati decizii intr-o relatie conflictuala, sa va desprindeti dintr-o relatie toxica, dar fara sa mizati totul pe gestul vostru de revolta.

Relatiile cu membri familiei pot sa fie tensionate, de aceea se recomanda mai multa toleranta vizavi de nevoile celuilalt, vedeti, Marte in Berbec formeaza o cuadratura cu Soarele vostru din Capricorn. Acum pot fi dezgropate nemultumiri mai vechi, frustrari, complexe, care trebuie intelese si acceptate. Depasirea tensiunilor din plan familial se poate face prin detasarea de cauzele si contextele vechi, care au produs suferinta.

Este o perioada favorabila, sa cumparati o noua locuinta,  sa incepeti redecorarea imobilului in care locuiti, sa va schimbati domiciliu, dar trebuie sa fiti atenti, construcţia unei case sau redecorarea imobilului, pot implica  costuri  mai mari, decât aţi stabilit la început, evenimentele se pot derula altfel decat le programati acum.

Este o perioada favorabila sa incepeti o activitate pe cont propriu la domiciliu.

In aceasta perioada este posibil sa apara cheltuieli obligatorii. De asemenea, trebuie sa fiti atenti la accidente casnice.

 

Varsator, Ascendent Varsator

 

Dragii nativi Varsator, Marte in Berbec va traverseaza  casa studiilor medii, a calatoriilor pe distante scurte, a relatiilor cu cei apropiati, veri, vecini, frati si declanseaza evenimente in aceste domenii ale vietii.

Este o perioada favorabila pentru inceperea unor studii,  activitati în domeniul transportului, comercial, intelectual.

Puteti avea succese in orice activitati intelectuale, ideile va pot veni pe neasteptate, si pot fi insotite de genialitate si intuitie, vedeti, Soarele vostru din Varsator formeaza un sextil cu Marte in Berbec si respectiv, Marte in Berbec formeaza un sextil cu Mercur aflat in zodia voastra. Puteti sa legati noi prietenii, in special prin intermediul internetului. Sunt foarte favorizate afacerile pe internet, gen site web, este o perioada favorabila sa atrageti clienti pentru afacerea voastra.

Dragii mei, daca aveti  idei geniale acum este momentul sa le puneti in aplicare.

Gandirea rapida va poate ajuta sa faceti mai multe lucruri deodata, dar va poate aduce si un surmenaj mental,  situatie, in care este posibil sa creati  instabilitate, haos si tensiuni, in relatiile cu ceilalti si puteti trece foarte usor de la geniu, la utopie, ciudatenie.

Pe cerul astral exista foarte multa agitatie, in special mentala, dar canalizarea energiei mentale in scop constructiv, va poate aduce  succese neasteptate , in viitor. Este important acum, sa va detasati de certuri inutile,  si sa treceti de la limbajul de tip strada, barfa, de la curiozitatea intelectuala, la gandirea superioara. De asemenea, trebuie sa fiti atenti daca conduceti un automobil sa va asigurati ca totul este in regula si ca respectati cu strictete regulile de circulatie.

Este un timp favorabil sa incepeti scoala de soferi.

Pesti, Ascendent Pesti

Dragi nativi Pesti, Marte in Berbec, va traverseaza casa valorilor financiare si a banilor castigati prin efort propriu si va poate aduce pana in 10 martie, castiguri financiare rapide, dar este posibil sa cheltuiti rapid tot ceea ce castigati acum.

Este o perioada favorabila pentru noi initiative in plan financiar, puteti efectua o plata in scurt timp sau puteti obtine un castig foarte rapid. Totusi trebuie sa fiti atenti la deciziile financiare riscante care va pot aduce pierderi in viitor.

Sunt avantajate investitiile in automobile.

Influenta martiana sustine energic o implicare in chestiuni financiare, va stimuleaza ambitia de a castiga bani.  Puteti avea curajul sa luati decizii, sa actionati cu mai multa autoritate si vointa pentru  cresterea nivelului de trai. Este o perioada favorabila sa puneti in aplicare un talent mai vechi, sau sa gasiti noi modalitati de castiguri financiare, initiativa, curajul, sunt orientate acum spre atingerea prosperitatii.

 

Influenta Eclipsei de Luna in Leu pentru nativii din zodiile, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti

 

Eclipsa de Luna in Leu din 11 februarie 2017, ora 2:32, ora Romaniei

 

Sagetator, Ascendent Sagetator

 

Dragi nativi Sagetator, Eclipsa de Luna in Leu se formeaza pe domeniul caselor IX-III, casele de comunicare, studii si calatorii, dar si a chestiunilor de ordin juridic.

Vestile, informatiile, mesajele, pe care le primiti in aceasta perioada  va pot schimba planurile stabilite anterior.

Retrogradarea lui Jupiter in Balanta, guvernatorul zodiei voastre,  in casa proiectelor si a prieteniei permite, deblocarea unui proiect, o reparatie legala sau sentimentala. Un rival se poate transforma in prieten sau un conflict are sanse sa se rezolve pe cale amiabila, dar faptele ilegale si imorale din trecut va pot crea probleme in plan juridic si sentimental.

Acum, puteti obtine recompense in urma studiilor facute in trecut. Pentru unii dintre voi succesul poate sa fie rasunator si puteti sa fiti recunoscuti drept autoritati profesionale.

Este un moment favorabil sa puneti in aplicare vise si idealuri mai vechi.

Este un moment de constientizare a inzestrarilor native, a talentelor si a modului cum puteti folosi aceste talente in alte directii de viata decat v-ati obisnuit.

Este posibil sa existe schimbari neasteptate in studii, calatorii, legate de chestiuni de ordin juridic, legi, hotarari judecatoresti, persoane de la distanta sau din strainatate.

Universul va ofera sansa sa visati din nou, puteti avea curajul acum sa va puneti in aplicare un ideal mai vechi, sa planificati o calatorie pe care ati visat-o de mult timp, sa va inscrieti la o scoala sau la un curs pe care le-ati planificat in trecut, dar nu ati avut timp sau curajul sa le puneti in aplicare.

 

Capricorn, Ascendent Capricorn

 

Dragi nativi Capricorn, Eclipsa de Luna in Leu se formeaza pe domeniul caselor VIII-II, casele banesti, a veniturilor dar si a pierderilor.

Eclipsa de Luna in Leu poate aduce in atentia voastra chestiuni de ordin financiar. Eclipsa de Luna in Leu  care primeste o influenta de la Saturn in Sagetator,(patronul zodiei voastre) va poate stimula sa va redefiniti sau sa va stabiliti din nou obiectivele financiare, ar trebui sa incercati sa va achitati datoriile, sau cel putin sa va luati angajamentul ca o veti face, posibil in mai multe rate. Este important, acum sa incercati sa nu faceti alte datorii.

Este necesar sa evitati actiunile riscante din punct de vedere financiar. Este un moment favorabil sa va modificati filozofia financiara, cu cat invatati mai repede sa administrati in mod corect banii pe care ii castigati, cu atat veti beneficia in viitor de mai multe oportunitati financiare.

Este o ocazie favorabila sa recuperati o datorie mai veche, sa aveti parte de beneficii in bani sub forma de prime, cadouri si alte atentii, sa aveti parte de recompense financiare ca urmare a unei activitati depuse in trecut, sau prin intermediul partenerului de viata, dar puteti sa va confruntati si cu cheltuieli neasteptate. Ganditi-va de doua ori, inainte de a achizitiona un bun de valoare, daca aveti nevoie de acel lucru si mai ales rezistati tentatiei de a face un credit.

Este o perioada benefica sa gasiti noi modalitati de castiguri financiare, prin valorificarea inzestrarilor native.

Proiectele mai vechi va pot aduce recompense financiare prin innoiri si reinnoiri, prin aplicarea unor noi metode de lucru. Un proiect mai vechi, aparent blocat se poate debloca acum.

De asemenea, activitatile noi, va aduc mai multi bani, daca schimbati maniera de lucru si modul in care intelegeti sa castigati bani.

 

Varsator, Ascendent Varsator

 

Dragi nativi Varsator, Eclipsa de Luna in Leu se formeaza pe domeniul caselor VII-I, casa parteneriatelor si respectiv, casa personalitatii si poate declansa in viitor evenimente in aceste sectoare ale vietii.

Contextul astral va poate aduce nerabdare, instabilitate, independenta, evenimente neasteptate, care se pot derula foarte rapid, este posibil sa existe fluctuatii mentale, azi puteti gandi intr-un fel, maine in altul, de asemenea , evenimentele se pot schimba foarte usor de la o zi la alta, ceea ce stabiliti astazi, maine este posibil sa cunoasca o intorsatura neasteptata. La fel se intampla si in domeniul relational.

Este o ocazie favorabila sa spuneti ce aveti pe suflet, ce va nelinisteste intr-un parteneriat atat de cuplu cat si de afaceri, in felul acesta puteti sa clarificati anumite probleme si dificultati existente intr-un parteneriat de afaceri sau intr-o relatie de cuplu.

Puteti aduce imbunatatiri in cadru unui parteneriat, in mariaj sau relatia de cuplu prin deschiderea cuplului catre activitati sociale sau frecventarea cercului de prieteni, sau prin folosirea ideilor geniale sau a inzestrarilor native in cadru unui parteneriat pentru binele comun. Este un timp favorabil sa va stabiliti noi obiective in orice tip de parteneriat, de exemplu, sa va hotarati acum sa legalizati relatia din care faceti parte. De asemenea, este un moment benefic sa va bucurati de viata alaturi de persoanele iubite, prieteni si parteneri de cuplu, puteti avea parte de surprize neasteptate din partea acestora, dar pot exista si intorsaturi nefericite.

In aceasta perioada puteti rezolva problemele intr-un mod rapid si original , gandirea rapida va poate ajuta sa faceti mai multe lucruri deodata, dar va poate aduce si un surmenaj mental,  situatie, in care este posibil sa creati  instabilitate, haos si tensiuni, in relatiile cu ceilalti.

Un proiect mai vechi se poate debloca acum si este momentul sa culegeti roadele in urma eforturilor depuse in trecut.

 

Pesti, Ascendent Pesti

 

Dragi nativi Pesti, Eclipsa de Luna in Leu se formeaza pe domeniul caselor VI-XII ,  casa sanatatii, a muncii obligatorii si a activitatilor zilnice si respectiv, casa marilor probe, a regenerarii si declanseaza evenimente in aceste sectoare ale vietii.

Este o perioada favorabila sa aveti curajul sa depasiti temeri, frustrari, depresii. De asemenea, puteti fi capabili de gesturi radicale din dorinta de a va implini un vis mai vechi sau de a vindeca o afectiune mai veche de sanatate. Sunt posibile vindecari miraculoase sau este posibil sa gasiti solutii la afectiuni mai vechi de sanatate: un tratament care da roade, un terapeut care rezoneaza cu voi.

Este cel mai bun moment  sa vedeti o situatie negativa dintr-un alt unghi, numai in acest fel  va puteti elibera de frici, temeri, suferinte, vinovatii din trecut.

Este important acum, sa va concentrati asupra celor mai intime necesitati si dorinte personale. In timp ce intrati in contact cu sinele launtric prin intermediul meditatiilor, al rugaciunilor si activitatilor creatoare, ganditi-va la ceea ce vreti sa obtineti in plan  profesional. Prin cunoasterea de sine , se va naste un simt sporit al increderii in capacitatile propri si vi se consolideaza aprecierea la adresa propriei persoane.

Ideile geniale si creative care va vin acum le puteti pune in aplicare la urmatoarea Eclipsa de Soare in Pesti, din 26 februarie 2017.

Eclipsa de Luna in Leu va stimuleaza gandirea, creativitatea, dar Eclipsa de Soare in Pesti, din 26 februarie,va incurajeaza sa actionati pe baza acestor ganduri si idei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Influenta Lunii noi in Varsator pentru zodiile, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti

 

Luna Noua in Varsator din 28 ianuarie, ora 2:07, ora Romaniei

 

Sagetator, Ascendent Sagetator

 

Dragi nativi Sagetator, Luna Noua in Varsator se formeaza in casa studiilor medii, a calatoriilor pe distante scurte, a relatiilor cu cei apropiati, veri, vecini, frati si declanseaza evenimente in aceste domenii ale vietii. Puteti avea parte de surprize neasteptate din partea celor apropiati.

Dragii mei, Luna Noua in Varsator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Sagetator nascuti in perioada, 27 noiembrie-3 decembrie,  Soarele vostru formeaza un sextil cu Luna Noua in Varsator.

 Jupiter in Balanta , patronul zodiei voastre, face parte dintr-un Careu in T cardinal, formeaza o opozitie cu Uranus in Berbec (guvernatorul Lunii noi) si respectiv, o cuadratura cu Pluton in Capricorn, aspecte care va avertizeaza ca este momentul cel mai benefic sa va detasati de o situatie negativa sau de o relatie nociva, puteti fi capabili acum sa depasiti senini orice confruntare. Intr-o afacere sau activitate pe cont propriu ar trebui sa schimbati strategiile si modul in care doriti sa castigati bani.

Saturn in Sagetator, al doilea guvernator al Lunii noi in Varsator, se afla in casa valorilor personale in sextil cu Jupiter in Balanta si respectiv, in trigon cu Uranus in Berbec, si arata ca proiectele mai vechi va pot aduce recompense financiare prin innoiri si reinnoiri, prin aplicarea unor noi metode de lucru. Un proiect mai vechi, aparent blocat se poate debloca acum.

Luna noua in Varsator va stimuleaza interesul pentru studii, ieşiri în aer liber.

Este o ocazie favorabila pentru inceperea unor studii,  activitati în domeniul transportului, comercial, intelectual.

Puteti avea succese in orice activitati intelectuale, ideile va pot veni pe neasteptate, si pot fi insotite de genialitate si intuitie. Puteti sa legati noi prietenii, in special prin intermediul internetului. Sunt foarte favorizate afacerile pe internet, gen site web, este o perioada favorabila sa atrageti clienti pentru afacerile voastre.

Capricorn, Ascendent Capricorn


Dragi nativi Capricorn, Luna Noua in Varsator se formeaza in casa valorilor personale si a castigurilor prin efort propriu si poate declansa evenimente importante in domeniul financiar. Puteti avea parte de schimbari neasteptate in veniturile voastre permanente.

Este o perioada benefica sa castigati bani, din talentele voastre, din inzestrarile native pe care le aveti, analizati-va acum rapid, ce stiti sa faceti, si puneti aceste talente in aplicare. Salariul vostru poate creste intr-un mod neasteptat, sau puteti sa va hotarati acum, sa incepeti o activitate pe cont propriu. Totusi, trebuie sa fiti atenti , in aceasta perioada exista mari fluctuatii financiare puteti trece foarte usor, de la pierderi, la castiguri, deci ar trebui sa evitati riscurile exagerate, vedeti Uranus, guvernatorul Lunii noi formeaza o cuadratura cu Mercur, aflat in zodia voastra.

Este o perioada benefica pentru castiguri in valuta, sau puteti beneficia de generozitatea altor oameni. De asemenea, sunt avantajate investitiile in tehnica moderna, este o perioada favorabila sa achizitionati un computer, un telefon mobil, un televizor sau orice alt aparat electrocasnic sau electronic.

Este o perioada benefica sa gasiti noi modalitati de castiguri financiare, prin valorificarea inzestrarilor native.

Saturn, patronul zodiei voastre se afla in casa penitentei in sextil cu Jupiter in Balanta si respectiv, in trigon cu Uranus in Berbec, guvernatorul Lunii noi, aspecte foarte favorabile pentru a gasi solutii la problemele din trecut, puteti reface pe alte valori o situatie pierduta sau compromisa. Puteti obtine un ajutor neasteptat sau puteti beneficia de legii, ordonante de urgenta,  hotarari judecatoresti care se dau in favoarea voastra.

 

Varsator, Ascendent Varsator

Dragi nativi Varsator, Luna Noua in Varsator se formeaza in casa personalitatii si este favorabila pentru orice inceput, pentru initierea unor activitati si actiuni noi, pentru schimbari favorabile in plan personal si medical.

Dragii mei, Luna Noua in Varsator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Varsator nascuti in perioada, 25 ianuarie-31 ianuarie, Soarele vostru formeaza o conjunctie cu Luna Noua in Varsator.

In aceasta perioada puteti rezolva probleme din trecut, intr-un mod rapid si original , gandirea rapida va poate ajuta sa faceti mai multe lucruri deodata, dar va poate aduce si un surmenaj mental,  situatie, in care este posibil sa creati  instabilitate, haos si tensiuni, in relatiile cu ceilalti si puteti trece foarte usor de la geniu,  la utopie, ciudatenie, vedeti, patronul zodiei voastre si al Lunii noi in Varsator, Uranus in Berbec, face parte dintr-un Careu in T cardinal si  formeaza o cuadratura cu Mercur in Capricorn. Acest aspect va poate aduce nerabdare, fluctuatii mentale, deciziile pe care le luati acum pot cunoaste  intorsaturi neasteptate, de aceea, trebuie sa fiti pregatiti pentru interventia neprevazutului sau a surprizelor. De asemenea, trebuie sa fiti pregatiti pentru informatii, vesti neasteptate care va pot schimba planurile stabilite anterior.

Este o perioada favorabila sa incepeti studiul unei stiinte ezoterice, in special studiul astrologiei, sa legati noi relatii de prietenie, posibil, chiar cu persoane de la distanta, sa va inscrieti intr-o organizatie, intr-un grup, intr-un partid, la un curs de astrologie, de autodezvoltare.

Cei doi guvernatori ai zodiei voastre Saturn si Uranus formeaza un trigon in semne de foc, aspect deosebit de benefic pentru toti nativii Varsator care au depus eforturi, perseverenta, rabdare in trecut, acum pot inregistra succese foarte mari din activitatile incepute in trecut.

Realizările importante din trecut în domeniul intelectual vă pot aduce acum, avansări neaşteptate, posibil, să preluaţi conducerea unei organizaţii, a unui grup sau a unei instituţii.

Proiectele si activitatile incepute in trecut care nu au functionat bine , pot cunoaste acum o deblocare,  o inflorire, prin adoptarea unor noi metode de lucru.

 

Pesti, Ascendent Pesti

 

Dragi nativi Pesti, Luna noua in Varsator, se formeaza in  casa spiritelor inalte, a ocultismului, a dusmanilor ascunsi.  Este posibil acum, sa primiti mesaje din astral de la cei decedati, de asemenea,  puteti avea parte de schimbari neasteptate in motivatiile voastre interioare.

Se pot activa acum,  intuitia si telepatia, puteti primi mesaje de la spiritele cunoasterii si ale intelepciunii, care va pot ajuta sa luati decizii intr-o situatie dificila.

Este un moment favorabil  sa vindecati o boala prin terapii care lucreaza la nivel energetic si spiritual, sa descoperiti talente si inzestrari native aflate in stare latenta.

Este o ocazia favorabila sa scapati de temeri din trecut, prin credinta puternica in spiritele superioare si prin schimbarea neasteptata a tiparului de gandire in care poate ati persistat mult timp. Trebuie sa va clarificati acum, natura gandurilor si a idealurilor voastre, a credintei in Dumnezeu. Oare ceea ce gândiţi voi, se aliniază la Legile Universului, este cu adevărat folositor pentru voi? Oare îl percepeţi în mod corect pe Dumnezeu? Aceste întrebări, ar trebui să vi le puneţi, acum.

Este cel mai bun moment sa evoluati in constiinta, sa vedeti o situatie negativa dintr-un alt unghi, numai in acest fel  va puteti elibera de frici, temeri, suferinte, vinovatii din trecut.

Este important acum, sa va concentrati asupra celor mai intime necesitati si dorinte personale. In timp ce intrati in contact cu sinele launtric prin intermediul meditatiilor, al rugaciunilor si activitatilor creatoare, ganditi-va la ceea ce vreti sa obtineti in plan personal si profesional. Prin cunoasterea de sine , se va naste un simt sporit al increderii in capacitatile propri si vi se consolideaza aprecierea la adresa propriei persoane.

 

Marte in Pesti (19 decembrie 2016-28 ianuarie 2017)- pledeaza pentru canalizarea energiei in activitati care va aduc vindecare si armonie sufleteasca.

 

Dragii mei, Marte, planeta energiei, a curajului, a deciziilor, traverseaza zodia Pesti in perioada 19 decembrie 2016-28 ianuarie 2017.

Acest tranzit astral ii favorizeaza pe cei care lucreaza in domeniul muzical, artistic, cu persoane defavorizate de soarta, cu handicap fizic si mental. De asemenea, toti cei care lucreaza in domeniul spiritual, parapsihologic, ca vindecatori, psihologi, pot inregistra succese in aceasta perioada.

Succesele voastre din aceasta perioada, nu constau in confruntarea directa cu anumite persoane sau prin incercarea de a elimina pericolele exterioare ci in lupta voastra pentru intarirea  puterii interioare. Acum nu este vorba de a duce o lupta exterioara pentru a obtine ceva, ci de a duce o lupta cu voi insiva pentru a ajunge la pace si armonie interioara. Depăşirea experienţelor negative, este posibilă, dacă vă măriţi puterea interioară şi vă întăriţi psihicul. Nu puteţi trece prin încercările cu care vă confruntaţi acum, dacă sufletul vostru este nefericit şi psihicul vostru este instabil. Poate vă întrebaţi, cum puteţi să vă măriţi puterea interioară; prin empatie şi bunătate pe care o îndreptaţi către ceilalţi, prin rugăciuni rostite din suflet, în felul acesta, vă conectaţi la bunul Dumnezeu şi la spiritele superioare. Activităţile relaxante, care vă fac plăcere, creativitatea, frumosul, bunătatea, cultivate în favoarea semenilor voştri, pot să vă ajute, să vă măriţi puterea interioară.

Solutiile problemelor, le puteti gasi orientandu-va catre tehnici de de dezvoltare spirituala, acum este perioada cea mai favorabila sa incepeti un curs reiki sau sa reveniti la credinta dupa o perioada de deruta. Actiunile si deciziile voastre din aceasta perioada ar trebui sa fie motivate de o puternica credinta interioara. Rugaciunea, meditatia, contempatia, devin esentiale pentru depasirea si rezolvarea problemelor voastre.

Este o perioada favorabila pentru vindecari miraculoase, mai ales daca aveti o puternica dorinta de transformare interioara, contactul cu spiritele superioare se poate face foarte usor. Intuitia si telepatia sunt la cote maxime, unii dintre voi va puteti descoperi capacitati de vindecare. Bolile din aceasta perioada se pot vindeca, prin terapii care actioneaza la nivel energetic si spiritual, prin renuntarea la teama, spaima, depresii, griji, prin indepartarea de sursele de stres si sacrificii inutile.

Marte in Pesti va provoaca sa luati acele decizii  care va aduc armonie, pace si  vindecare sufleteasca.

 

 

Influenta lui Saturn in Sagetator pentru toate zodiile

 

Saturn in Sagetator in perioada

18 septembrie 2015-20 decembrie 2017

 

 

Berbec, Ascendent Berbec

 

Dragi nativi Berbec, pana in 20 decembrie 2017, Saturn in Sagetator va traverseaza sectorul studiilor inalte, al calatoriilor pe distante lungi, al chestiunilor de ordin juridic, al relatiilor cu strainii si rudele de la distanta sau prin alianta (rudele din partea sotului) si poate declansa evenimente importante in aceste domenii ale vietii.

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Berbec nascuti in perioada 4 aprilie-19 aprilie, Soarele vostru formeaza un trigon cu Saturn din Sagetator.

Este o perioada favorabila sa obtineti sprijin si ajutor de la persoane aflate la distanta sau in strainatate. Studiile pe care le-ati facut pana acum va pot ajuta sa aveti mari succese in activitatea profesionala,  sa ocupati functii superioare, celor anterioare.De asemenea,  va puteti gasi un job in strainatate, in care puteti ramane mult timp de acum incolo.Este posibil sa intrati in posesia unor fonduri europene sau sa beneficiati de o bursa in strainatate, in urma eforturilor facute, inca din septembrie 2015.

Va puteti  bucura de o decizie favorabila a unei instante de judecata sau puteti beneficia de o lege, care se da, in favoarea voastra, vedeti, Saturn in Sagetator formeaza un sextil cu Jupiter din Balanta din casa parteneriatelor si a proceselor. De asemenea,. este un timp favorabil sa publicati lucrari, carti, pentru care ati depus eforturi indelungate, in trecut, acum, va puteti vedea visul implinit.

Visele voastre pot deveni realitate datorita  eforturilor, a muncii si a perseverentei din ultimii 2 ani, in lipsa acestor eforturi succesul nu este garantat.

In 14 februarie 2017, Luna neagra intra in Sagetator , pe domeniul studiilor si va avertizeaza ca posibilele esecuri se pot datora modului gresit in care folositi si transmiteti informatiile, dar si datorita unor lipsuri a acestor informatii, care va obliga sa va instruiti, sa va inscrieti la o scoala sau la curs de specializare.

In perioada 6 aprilie 2017 -25 august 2017, Saturn retrogradeaza in aceasta casa. Este o perioada favorabila sa va reluati studiile, sa reluati legatura cu rudele de la distanta sau din strainatate. Acum este cea mai buna perioada sa va descoperiti un talent si sa il slefuiti. Este posibil acum sa intampinati blocaje si limitari in aceste domenii ale vietii, dar aceste blocaje va ajuta sa aprofundati mai atent un studiu, o informatie.

 

Taur, Ascendent Taur

 

Dragii nativi Taur, Saturn in Sagetator, va traverseaza sectorul banilor castigati prin intermediul altor persoane si in urma disparitiei acestora, al sexualitatii. Va testeaza modul in care folositi, sexualitatea, puterea si banii.

In 14 februarie 2017, in aceasta casa intra si Luna neagra in Sagetator si va poate ajuta sa rupeti o dependenta emotionala care a devenit distructiva, sa va detasati de o persoana sau de o situatie care va produce suferinta. In urma acestei detasari, sunt posibile schimbari radicale in tiparul de gandire si in conceptiile voastre despre viata.

Nativii Taur care detin functii importante in societate, sunt testati, cum folosesc banii publici sau cum castiga banii.

Poate multi dintre voi v-ati confruntat deja cu limitari si obstacole in domeniul financiar, datorii care trebuie achitate. Daca nu v-ati facut ordine pana acum , nu ar fi tarziu, sa o faceti in perioada de retrogradare a lui Saturn , 6 aprilie 2017- 25 august 2017. In aceasta perioada toate chestiunile de ordin financiar legate de taxe si impozite, bani comuni, credite, mosteniri, pensii, alocatii, ajutoare de stat, pot cunoaste o lentoare, o impotmolire, evenimentele in aceste sectoare se pot derula lent cu posibile incercari, obstacole si amanari. Este posibil sa existe cheltuieli obligatorii pe care le puteti inregistra ca pierderi, sau sa existe limitari, blocaje la banii pe care ii asteptati.

Trebuie să înţelegeţi acum, că banii sunt importanţi şi vă aduc bucurie dacă vă ajută să aveţi un echilibru mental şi emoţional.

Este o perioada favorabila sa intrati in posesia unei mosteniri, a unei asigurari, a unor drepturi banesti care vi se cuvin in urma unei hotarari judecatoresti sau in urma muncii depuse in trecut, vedeti, Saturn in Sagetator formeaza un sextil cu Jupiter din Balanta, aflat pe domeniul muncii obligatorii. De asemenea, este o perioada favorabila sa contractati un credit pentru cumpararea unei case sau pentru constructia unei pensiuni, cabane, dar ar trebui sa evitati perioada de retrogradare a lui Saturn in Sagetator. Ar fi bine sa luati aceasta decizie cand Saturn se afla in mers direct.

 

Gemeni, Ascendent Gemeni

 

Dragi nativi Gemeni, pana in 20 decembrie 2017, Saturn in Sagetator va traverseaza casa parteneriatelor si va verifica toate relatiile. Este o perioada, in care relatiile voastre de orice fel sunt supuse la diferite probe. Aceste probe, va ajuta sa invatati anumite lectii de viata.

Persoanele care vă intră în viaţă în această perioadă de timp, vin să vă înveţe o lecţie de viaţă sau voi, ar trebui să le daţi nişte lecţii de viaţă. Unele persoane ar putea să vă înveţe într-un mod mai sever, producându-vă anumite suferinţe, dar, în urma acestor suferinţe, trebuie să deveniţi mai înţelepţi, responsabili şi maturi.

Ceea ce invatati din aceste relatii este mai pretios decat relatia in sine,  si daca in urma unei relatii tensionate, reusiti sa va transformati in bine, acest lucru este cu adevarat un mare castig pentru voi.

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Gemeni nascuti in perioada 5 iunie-21 iunie, Soarele vostru formeaza o opozitie cu Saturn din Sagetator. Acesti nativi, pot avea parte de blocaje, obstacole, neintelegeri in orice tip de parteneriat,  dar , cei mai afectaţi sunt Gemenii care se află în relaţii tensionate de mult timp, cei care îşi cultivă viciile în orice tip de parteneriat, necinste, fraudă, minciună. Aceste relaţii, este posibil,  să se termine acum, pentru că nu vă ajută sa evoluaţi, din contră, vă blochează existenţă si va predispun la perpetuarea viciilor.

Saturn in Sagetator formeaza un sextil cu Jupiter din Balanta din casa iubirii, si va avertizeaza ca relatiile cu vechime au mari sanse sa fie legalizate in aceasta perioada sau puteti trece intr-o alta etapa, in mariajul vostru,  sa aveti parte de noi responsabilitati, posibil, prin aparitia unui copil. Acest aspect este favorabil , mai ales, pentru nativii Gemeni care au scapat de marcajul opozitiei Soare-Saturn. Ceilalti puteti avea parte de un astfel de eveniment,  dar el se poate derula cu obstacole si probleme.

Luna neagră (Lilithul) formează o conjuncţie cu Saturn în Săgetător în perioada iulie-septembrie 2017, aspect, care poate aduce pentru unii Gemeni, dificultăţii în orice tip de parteneriat, care pot conduce la desfaceri de contracte, ruperea unor colaborari, posibil probleme de natura juridica

In perioada de retrogradare a planetei Saturn,  6 aprilie -25 august,  este posibil, să reluaţi o colaborare mai veche, sau să vă hotărâţi să continuaţi studiile pe care le-aţi abandonat. Este posibil, să reveniţi la idei şi proiecte mai vechi.

De asemenea, toate chestiunile de ordin juridic si legate de colaborarea cu ceilalti, pot cunoaste o lentoare, limitari si blocaje, unele  proiecte  sau activitati pot sa fie  anulate, sau chiar amanate.

 

Rac, Ascendent Rac

 

Dragi nativi Rac, Saturn in Sagetator va traverseaza domeniul muncii obligatorii , al sanatatii si al activitatilor zilnice, pana in 20 decembrie 2017.

Este foarte posibil sa aveti parte de noi responsabilitati in munca si in activitatea zilnica, puteti sa fiti recompensati pentru munca depusa in ultimul an. Unii nativi Rac, pot avea parte de recompense financiare in urma unor afaceri familiale incepute in urma cu un an,  vedeti, Saturn in Sagetator formeaza un sextil cu Jupiter in Balanta din casa caminului si a familiei.

Locul de munca in care va stabiliti acum, il puteti pastra mult timp de acum incolo, nu este o perioada favorabila sa va schimbati locul de munca numai daca va ofera garantii serioase, dar puteti avea parte de noi responsabilitati la locul de munca actual. Bolile din aceasta perioada se pot vindeca daca tineti un regim alimentar, sau renuntati definitiv la unele alimente sau vicii care va dauneaza. Acum puteti sa va faceti ucenicia intr-o meserie, sau sa va slefuiti un talent, altii puteti avea parte de noi responsabilitati la locul de munca. Unii sunteti obligati sa faceti o munca care nu va place, sau munca poate sa vi se para mai grea, de aceea, aceasta perioada ar putea sa fie frustranta si lipsita de satisfactii, dar este o perioada trecatoare, eforturile, rabdarea si perseverenta din aceasta perioada va sunt rasplatite inzecit in viitor.

In 14 februarie 2017, in aceasta casa intra si Luna neagra in Sagetator si va poate aduce probleme in plan medical, posibil sa se reactiveze boli mai vechi. Aceste boli va avertizeaza ca trebuie sa schimbati tiparul de gandire care poate sa fie gresit sau perimat.

In perioada de retrogradare a planetei Saturn  6 aprilie -25 august 2017,  este posibil, ca toate proiectele legate de munca, activitatea zilnica, planul medical, sa cunoasca stagnari, limitari si blocaje.

 

Leu, Ascendent Leu

 

Dragi nativi Leu, Saturn in Sagetator va traverseaza casa iubirii, a copiilor si a creativitatii pana in 20 decembrie 2017

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Leu, nascuti in perioada 7 august-22 august, Soarele vostru formeaza un trigon cu Saturn din Sagetator. Ii avantajează pe toţi nativii Leu care au făcut studii în trecut, acum, pot să le pună în aplicare, într-o activitate pe cont propriu, sau puteti sa fiti recompensati in urma publicarii unei carti, vedeti, pe domeniul mentalului inferior il aveti pe Jupiter in Balanta. Puteţi avea beneficii de la persoane cu autoritate aflate în posturi importante, care vă pot aprecia munca depusă în ultimul an, vedeti, Saturn in Sagetator formeaza un sextil cu Jupiter din Balanta, din casa mentalului inferior.

Realizările importante din ultimul an, vă pot aduce avansări neaşteptate, posibil, într-un post mai bun, sau pot exista posibilităţi de lucru în străinătate, mult mai avantajose, din punct de vedere financiar.

 În casa iubirii intră şi Luna neagră în 14 februarie. Luna neagră formează o conjuncţie cu Saturn în Săgetător, aspect, care aduce pentru unii nativi Leu, probleme in iubire. Saturn in conjunctie cu Luna neagra, vă testează toate relaţiile sentimentale şi modul cum iubiţi, de aceea, pentru unii nativi Leu, dragostea poate lipsi în această perioadă, sau o relaţie de dragoste se poate derula cu obstacole şi probleme. Dacă vă confruntaţi acum, cu obstacole în iubire sau blocaje emoţionale, trebuie să învăţaţi să iubiţi o persoană în mod necondiţionat, fără alte interese, numai în acest fel, puteţi ajunge, să fiţi împliniţi în dragoste.

Persoanele care vă intră în viaţă în această perioadă vă aduc lecţii în plan sentimental, sau chiar voi, puteţi fi nişte ghizi spirituali pentru alte persoane. Este foarte posibil, să legaţi relaţii cu persoane mai în vârstă, realizate profesional şi material care va ofera garantii serioase.

Este posibil acum, să reveniţi la talente mai vechi pe care le-aţi abandonat în trecut. Acum este momentul sa va slefuiti aceste talente. De asemenea, este momentul cel mai bun sa va puteti in aplicare potentialul creativ si sa-i dati o directie constructiva.

În perioada de retrogradare a lui Saturn 6 aprilie-25 august 2017, puteţi reîntîlni o persoană de care aţi fost legaţi afectiv în trecut, existând posibilitatea, să reluaţi legătura cu această persoană, dar numai după ce aţi înţeles unde aţi greşit. Saturn retrograd vă poate aduce probleme din trecut în relaţiile cu copiii şi vă avertizează, că ar trebui să investiţi bani în potenţialul copiilor voştri şi nu să le ofeţi bani dacă ei nu se ocupă cu nimic, pentru că, în acest fel le reduceţi din puterea creativă, ar trebui să-i îndrumaţi să urmeze studii sau cursuri de calificare.

 

Fecioara, Ascendent Fecioara

 

Dragi nativi Fecioara, Saturn in Sagetator, va traverseaza casa caminului, a familiei si a relatiilor cu cei apropiati, pana in 20 decembrie 2017

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Fecioara, nascuti in perioada 7 septembrie-22 septembrie, Soarele vostru formeaza o cuadratura cu Saturn din Sagetator.

Vă puteţi confrunta cu situaţii restrictive în cămin şi obligaţii legate de cei apropiaţi.

 In această casă intră şi Luna neagră, in 14 februarie 2017 şi poate accentua problemele legate de cămin şi cei apropiaţi, financiare, de sănătate, cu spaţiul locativ.

Este o perioada favorabila pentru renovarea imobilului in care locuiti sau  puteţi să fiţi obligaţi la reparaţii capitale, în urma unei inundaţii.

Este posibil, să primiţi veşti neaşteptate  de la  rudele prin alianţă, posibil, părinţii partenerului de viaţă, sau de la persoane aflate în străinătate, pe care nu le-aţi mai văzut de mult. Veştile pot fi legate de o posibilă moştenire sau o oportunitate neaşteptată de lucru în străinătate, vedeţi, Saturn în Săgetător formează un trigon cu Uranus, din casa mostenirilor si a valorilor comune. De asemenea, banii pe care i-aţi economisit în trecut, îi puteţi investi pentru cumpărarea unei case sau pentru o renovare a casei în care locuiţi, vedeţi, Jupiter în Balanţă pe domeniul valorilor propri, formează un sextil cu Saturn din Săgetător.

Este o perioadă favorabilă să scăpaţi de vechituri, lucruri pe care nu le mai folosiţi, în acest fel, puteţi elibera spaţiul energetic, dar, ar trebui, dragi nativi Fecioară, să  faceţi curat şi în sufletul vostru, să scăpaţi de balastul interior, mânie, ură, resentimente, tristeţe, să încercaţi să faceţi pace cu trecutul, să îi iertaţi pe cei care v-au greşit să vă cereţi iertare, de la toţi cei, la care, le-aţi greşit voi.

Este un moment favorabil, în care ar trebui să vă revizuiţi comportamentul faţă de cei apropiaţi, parinţi, copii, rude prin alianţă, parteneri de viaţă şi să vedeţi ce vă lipseşte vouă , pentru a crea armonia în relaţiile cu aceste persoane, ce defect din interiorul vostru, generează un comportament negativ la aceste persoane. Dacă vă depistaţi tiparele greşite de gândire şi comportament şi încercaţi să le corectaţi, puteţi să-i înţelegeţi mai bine pe cei apropiaţi şi să-i iertaţi mai uşor, în felul acesta, vă eliberaţi din aceste legături care vă ţin prizonieri şi puteţi avea un control mai mare asupra vieţii în viitor.

 

Balanta, Ascendent Balanta

 

Dragi nativi Balanta, Saturn in Sagetator, va traverseaza casa studiilor medii, a calatoriilor pe distante scurte si a relatiilor cu cei apropiati, veri, vecini, frati, pana in 20 decembrie 2017.

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Balanta, nascuti in perioada 8 octombrie-23 octombrie, Soarele vostru formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator.

În perioada de retrogradarea al lui Saturn  6 aprilie – 25 august 2017, puteţi relua cursuri pe care le-aţi abandonat în trecut, să puneţi în aplicare idei mai vechi. Puteţi să reîntîlniţi vechi prieteni, veri, vecini, fraţi, care locuiesc la distanţă, chiar în străinătate.

Din 25 august , este foarte avantajos, studiul  pe cont propriu, puteţi, învăţa singuri o limbă străină. Sunt favorizate, cursurile de ghid turistic, limbi străine.  Eforturile intelectuale  pe care le  faceţi acum, vă pot folosi în viitor. De asemenea,  cei care activati in domeniul invatamantului puteti inregistra succese in aceasta perioada, sa fiti promovati in posturi superioare celor anterioare. De asemenea, acum este momentul cel mai favorabil sa incepeti scoala de soferi.

Persoanele care vă intră în viaţă în această perioadă, au menirea să vă ajute să evoluaţi la nivel mental.

Scopul lui Saturn în Săgetător în casa comunicării, este acela, de a trece de la limbajul de strada, tip bârfă, de la curiozitatea intelectuală, la cunoaşterea superioară.

În 14 februarie 2017, în casa comunicării intră şi Luna neagră în Săgetător şi îi afectează în special, pe cei, care refuză, să se instruiască. Nativii Balanţă, care încă au obiceiul să-i critice şi să-i bîrfească pe ceilalţi, pot avea încercări  legate de neînţelegeri cu cei apropiaţi, rude de la distanţă, neînţelegeri cu persoanele care activează în învăţămănt, profesori, directori, dificultăţi în orice fel de studii , examene, blocaje în călătorii.

 

Scorpion, Ascendent Scorpion

 

Dragi nativi Scorpion, Saturn in Sagetator, va traverseaza casa valorilor personale si a castigurilor prin efort propriu, pana in 20 decembrie 2017.

Marele învăţător, Saturn , în trecere prin casa banilor vă verifică modul în care câştigaţi bani şi cum îi cheltuiţi. Aduce lecţii în domeniul banilor, trebuie să fiţi atenţi , dorinţele de îmbogăţire rapidă prin metode ilegale sau cu efort minim, pot fi taxate de Saturn şi respectiv Luna neagră, care intră în această casă, în 14 februarie 2017. Încercările pot fi legate de blocaje financiare, cheltuieli obligatorii sau posibil, probleme legale.

Unii nativi Scorpion, pot obţine recompense financiare ca urmare a unor activităţi din trecut, pentru care au depus multă muncă, perseverenţă şi răbdare. De exemplu, puteţi să fiţi recompensaţi în urma publicării unor cărţi, să obţineţi bani din drepturi de autor. Alţii, puteţi obţine avantaje materiale, în urma unor hotarari judecatoresti sau ca urmare a unor investiţii făcute în trecut. Aceste avantaje financiare le puteţi obţine când Saturn se află în mers direct şi mai ales din octombrie 2017, când Jupiter, marele benefic, intră în zodia voastră.

În perioada de retrogradarea al lui Saturn  6 aprilie – 25 august, puteţi să reluaţi o activitate începută în trecut sau să schimbaţi strategia în afacerea actuală. De asemenea, Saturn retrograd prin casa banilor, vă poate aduce recuperarea unor drepturi băneşti din trecut. Saturn retrograd va poate aduce limitari si obstacole in chestiunile de ordin financiar,este posibil sa aveti parte de cheltuieli obligatorii sau sa nu obtineti ajutorul financiar pe care contati.

 

Sagetator, Ascendent Sagetator

 

Dragi nativi Sagetator, Saturn in Sagetator, va traverseaza casa personalitatii, pana in 20 decembrie 2017.

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Sagetator, nascuti in perioada 6 decembrie-21 decembrie, Soarele vostru formeaza o conjunctie cu Saturn din Sagetator.

Marele învăţător, Saturn, vă obligă, la o revizuire a tuturor obiectivelor şi dorinţelor personale. Este momentul în care trebuie să vă daţi seama care sunt dorinţele care vă ajută în evoluţie şi la care trebuie să renunţaţi sau veţi fi obligaţi să o faceţi.

Unele evenimente şi acţiuni se pot derula mai lent, cu posibile obstacole şi întârzieri, vă este încercată răbdarea. Trebuie să învăţăţi acum, să vă planificaţi acţiunile mai atent, să reduceţi  din  autoritatea excesivă. Restricţiile pe care le simţiţi acum, vă pot ajuta, să întelegeţi mai bine, ce efecte au acţiunile voastre asupra semenilor voştri. Dacă prin ceea ce faceţi influenţaţi negativ soarta voastră şi a altor oameni, acele acţiuni şi activităţi sunt sortite eşecului , vor lua sfârşit. Trebuie să învăţaţi, să vă dozaţi corect eforturile, ambiţia şi autoritatea.

Pentru unii dintre voi, este posibil, să se reactiveze afecţiuni mai vechi de sănătate, zonele sensibile pot fi, ficatul, coapsele, vezica biliară, vedeţi, în această casă intră şi Luna neagră care formează o conjuncţie cu Saturn din Săgetător.. Sunt posibile stări de oboseală,(fizică şi psihică) şi posibilitatea unor răceli.

Saturn formează un trigon cu Uranus din casa iubirii, aspect, care vă avertizează, că, proiectele personale mai vechi, pot cunoaşte mari succese prin reînnoiri şi noi modalităţi de lucru.

Saturn in Sagetator formează un sextil cu Jupiter din Balanţă , aspect, care vă avertizează, că, unele relaţii sociale pot deveni mai solide, proiectele începute în trecut pot avea succese, acum. Sunt posibile avantaje materiale şi oportunităţi prin persoane mai în vârstă, realizate profesional.

 

Capricorn, Ascendent Capricorn

 

Dragi nativi Capricorn, Saturn in Sagetator, va traverseaza casa penitentei si a marilor probe,  pana in 20 decembrie 2017.

Saturn , patronul zodiei voastre, în casa penitenţei vă obligă, să eliminaţi balastru din mintea şi sufletul vostru. Unii dintre voi, puteţi fi taxaţi pentru faptele săvârşite în trecut, vedeţi, Saturn din Săgetător formează o conjuncţie cu Luna neagră, care intră în această casă, în 14 februarie  2017.

Dragi nativi Capricorn, este momentul în care  trebuie să vă vindecaţi sufletul, să îl curăţaţi de resentimente, ură, trebuie să vă purificaţi mentalul, să fiţi mai sinceri, mai corecţi, mai smeriţi, numai în acest fel, puteţi să vindecaţi corpul fizic.

Este posibil, ca unii dintre voi, să fiţi recompensaţi pentru faptele bune făcute în trecut, să beneficaţi de legi care se dau în favoarea voastră, vedeţi, Saturn formează un trigon cu Uranus din Berbec, în acest fel o afacere se poate reînnoi, poate deveni prosperă şi respectiv, un sextil cu Jupiter din Balanţă, puteţi să fiţi achitaţi într-un proces, sau să fiţi scoşi de sub acuzare.

Saturn în conjuncţie cu Luna neagră vă poate accentua temerile, nefericirile, spaimele, vinovăţiile, tocmai pentru a fi vindecate cu credinţă, rugăciune, iubire necondiţionată, iertare.

Este nevoie să daţi dovadă de sinceritate, trebuie să recunoaşteţi adevărul chiar daca veţi pierde ceva, falsitatea, minciuna, ipocrizia, vor fi demascate şi taxate de conjuncţia, Saturn-Lună neagră în Săgetător.

Lecţia pe care trebuie să o învăţaţi, este, că nimic din ce se construieşte cu forţa şi prin influenţe malefice nu rezistă.

Este foarte posibil, să realizaţi, că nu mai puteţi deţine controlul asupra altora. Circumstanţele de viaţă în care veţi fi puşi vă vor demonstra acest lucru.

Dragii nativi Capricorn, dacă încă mai credeţi, că în viaţă contează doar aparenţa, ambalajul, prezentările exterioare, un certificat de căsătorie, o funcţie importantă, ignorând iubirea,  puteţi avea încercări în această perioadă , care vor avea scopul să vă schimbe radical tiparul de gândire care poate fi învechit, perimat. Eliberarea de tiparele greşite, învechite, vă poate aduce libertatea, de care aveţi atâta nevoie.

 

Varsator, Ascendent Varsator

 

Dragi nativi Varsator, Saturn in Sagetator, va traverseaza casa prieteniei si a proiectelor de viitor, pana in 20 decembrie 2017.

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Varsator, nascuti in perioada 5 februarie-19 februarie, Soarele vostru formeaza un sextil  cu Saturn din Sagetator.

Marele înţelept, Saturn, vă testează, toate relaţiile sociale şi relaţiile de prietenie.

În casa a-XI-a, intră şi Luna neagră în Săgetător, care formează o conjuncţie cu Saturn . Această conjuncţie vă avertizează, că prieteniile cu persoane false, imorale, se pot termina în această perioadă, rămâneţi doar în acele relaţii de prietenie care vă oferă siguranţă şi credibilitate.

Saturn in Sagetator în sextil cu Jupiter în Balanţă vă avertizează, că unele relaţii sociale se pot stabiliza şi vă pot aduce mari oportunităţi, mai ales, dacă colaboraţi cu persoane din străinătate.

În perioada de retrogradare a lui Saturn, 6 aprilie-25 august 2017,  puteţi relua vechi prietenii sau puteţi să continuaţi proiectele pe care le-aţi abandonat în trecut.

Este posibil, să experimentaţi obstacole şi întârzieri în derularea proiectelor voastre, dar ele au scopul de a lupta cu ambiţie şi voinţă pentru ceea ce vă doriţi, munca perseverenţa, răbdarea, împletită cu creativitatea şi noutatea, vă pot aduce în această perioadă, succese mari în proiectele voastre.

Proiectele mai vechi, ar trebui reînnoite, acum. Succesul vostru din această perioadă, se datorează înţelepciunii şi creativităţii de care daţi dovadă, vedeţi, Saturn în Săgetător formează un trigon cu Uranus din Berbec, patronul zodiei voastre.

Uranus din Berbec formează un trigon cu Saturn din Săgetător, arată, că puteţi avea parte de beneficii, în relaţiile cu persoane mai în vârstă. Afacerile pot înflori, prin folosirea unor noi metode.

Realizările importante din trecut în domeniul intelectual vă pot aduce acum, avansări neaşteptate, posibil, să preluaţi conducerea unei organizaţii, a unui grup sau a unei instituţii.

Dragi nativi Vărsător, cei care aţi depus eforturi, perseverenţă, răbdare, în trecut pentru realizarea obiectivelor voastre, puteţi înregistra acum mari succese, vedeţi cei doi guvernatori ai zodiei voastre se află în trigon, excepţie fac nativii Vărsător care au folosit metode ilegale sau oculte pentru a atinge succesul, aceştia pot înregistra eşecuri sau pot avea probleme legale.

 

Pesti, Ascendent Pesti

 

Dragi nativi Pesti, Saturn in Sagetator, va traverseaza casa vocatiei profesionale , pana in 20 decembrie 2017.

Dragii mei, Saturn in Sagetator are o influenta mai accentuata asupra nativilor Pesti, nascuti in perioada 11 martie-20 martie, Soarele vostru formeaza o cuadratura cu  Saturn din Sagetator.

Marele înţelept Saturn, vă traversează casa vocaţiei profesionale. Saturn îi recompensează pe toţi nativii Peşti, care au dat dovadă de răbdare, perseverenţă, muncă, în ultimii 2 ani Unii dintre voi, in special cei care ati scapat de marcajul cuadraturii Saturn-Soare,  puteti să fiţi promovaţi într-o funcţie importantă, sau să aveţi parte de noi responsabilităţi, în munca pe care o faceţi, alţii, puteţi fi recompensaţi financiar pentru munca depusă în trecut, posibil, prin mărirea neaşteptată a salariului sau acordarea unor prime, vedeţi, Saturn în Săgetător formează un sextil cu Jupiter din Balanţă din casa valorilor comune şi respectiv, un trigon cu Uranus din Berbec, din casa castigurilor propri. Munca creativă din trecut pentru care aţi depus foarte multe eforturi şi aţi făcut multe sacrificii, poate fi recompensată acum, de Saturn, pe domeniul carierei .

În 14 februarie 2017, Luna neagră intră în casa vocaţiei profesionale şi alături de Saturn îi taxează pe toţi nativii Peşti, care au folosit metode necinstite pentru a atinge succesul.

Conjuncţia Saturn-Lună neagră din Săgetător în cuadratura cu Soarele din Peşti, le poate aduce la unii nativi Peşti, probleme în plan profesional, probleme de sanatate, mai ales, la cei, care v-aţi născut în perioada 11 martie-20 martie. Dragi nativi Pesti,  puteti depasi mai usor dificultatile din aceasta perioada prin cresterea puterii interioare. Rugaciunea, meditatia, contemplatia, v-ar ajuta foarte mult in aceasta perioada.

 

 

Influenta lui Jupiter in Balanta pentru toate zodiile

 

Jupiter in Balanta 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017

 

Berbec, Ascendent Berbec

Dragi nativi din zodia Berbec,  pana in 10 octombrie 2017,  Jupiter in Balanta, va aduce beneficii si oportunitati prin alte persoane.

Este un aspect astral favorabil pentru nativii Berbec care isi cauta de foarte mult timp un partener de viata, acum este cea mai buna perioada sa va intalniti jumatatea, de aceea ar trebui sa cautati modalitati prin care sa interactionati cu ceilalti. De asemenea, cei care va aflati in relatii tensionate de foarte mult timp, ar trebui sa va analizati acum aceste relatii, sa renuntati la cei care va iau din puterea creativa, va delavolizeaza ca oameni, Jupiter va poate ajuta, sa faceti acest pas, dragi nativi Berbec si sa depasiti mai usor, un posibil divort sau o despartire, vedeti, Soarele vostru se afla in opozitie cu Jupiter in Balanta, puteti experimenta in aceasta perioada un posibil divort sau anumite probleme in plan juridic.  In urma unui divort sau a unei despartiri, este posibil, sa va refaceti viata cu altcineva. Cei care sunteti de mult timp intr-o relatie, puteti face pasul urmator, sa legalizati aceasta relatie, vedeti, Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator. Pentru alti nativi  Berbec, mariajul se poate imbunatati prin  aparitia unor responsabilitati comune.

Dragii mei, Jupiter in casa parteneriatelor va ajuta sa depasiti situatiile dificile si conflictele, reactionand cu maturitate si intelepciune

Taur, Ascendent Taur

Dragi nativii din zodia Taur, Jupiter in Balanta va aduce beneficii si oportunitati in munca obligatorie. De asemenea, puteti gasi solutii la problemele medicale din trecut.

Este cea mai favorabila perioada ( 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017) sa va gasiti un loc de munca, mult mai bine platit, sau in actualul loc de munca sa aveti parte de mariri salariale sau alte avantaje financiare.Este foarte posibil sa va gasiti un job in strainatate, vedeti , Pluton in Capricorn se afla pe domeniul strainatatii si la unii dintre voi formeaza un trigon cu Soarele vostru. Alti nativi Taur, se pot hotara acum, sa lucreze impreuna cu partenerul de viata, acest lucru v-ar putea aduce mai multa stabilitate, dar si castiguri financiare, vedeti, Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator din casa valorilor comune.

Pentru nativii Taur care sunt singuri, isi pot gasi jumatatea prin intermediul muncii obligatorii sau in urma unei vizite la spital

Gemeni, Ascendent Gemeni

Dragi nativi din zodia Gemeni, in perioada 9 septembrie 2016- 10 octombrie 2017, va puteti intalni marea iubire, vedeti, Jupiter in Balanta va traverseaza casa iubirii, a copiilor si a creativitatii si formeaza un trigon cu Soarele vostru din Gemeni.

Relatiile de iubire mai vechi pot trece intr-o noua etapa, fie prin aparitia unui copil, fie printr-o logodna sau o legalizare, vedeti,  Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator din casa mariajului.

Va puteti intalni partenerul de viata, cu ocazia participarii la evenimente mondene sau la evenimente de viata cum ar fi: o nunta, un botez, o logodna dar si cu ocazia frecventarii unor cluburi sau a unor sali de sport.

Este o perioada benefica sa incepeti practicarea unui sport sau o activitate pe cont propriu. Daca va folositi inzestrarile native intr-o relatie de asociere, succesul vostru este garantat

Puteti avea parte de succese foarte mari cei care lucrati  in domeniul juridic,   domenii care cultivă frumosul, (modă, cosmetică, design interior),  relaţii publice, consiliere, publicitate,  actorie, teatru, matrimoniale. De asemenea,  va puteti bucura de succesele si implinirile copiilor vostri

Este o perioada favorabila pentru activitati creative si recreative, pentru vacante de neuitat alaturi de persoanele iubite.

Dragi nativi Gemeni, cele mai fericite evenimente din viata unui om pot avea loc in aceasta perioada. De asemenea,  exista sansa la jocurile de noroc si in plasamente bursiere.

Rac, Ascendent Rac

Dragi nativi Rac, Jupiter in Balanta va protejeaza planul casnic si familial. Este posibil, ca in perioada 9 septembrie 2016- 10 octombrie 2017, sa va hotarati, sa va decorati casa sau sa va schimbati mobila, dar toate aceste proiecte familale ar putea sa va coste mai mult decat stabiliti la  inceput, vedeti, Soarele vostru din Rac formeaza o cuadratura cu Jupiter din Balanta. De asemenea, cheltuielile personale pot sa creasca in aceasta perioada.

Jupiter in Balanta in sextil cu Saturn din Sagetator, va poate ajuta sa reconstruiti pe fundatii mult mai solide o afacere compromisa, de asemenea puteti obtine autorizatiile de constructie sau functionare.

Excesele alimentare din aceasta perioada va pot crea probleme de sanatate si va pot aduce o crestere in greutate, deci ar trebui sa fiti mai atenti la modul in care va hraniti.

Operatiunile imobiliare sunt favorizate, dar ati putea sa vindeti un imobil la un pret mai mic si apoi sa va dati seama ca v-ati inselat.

In aceasta perioada pot avea loc schimbari in plan casnic, va puteti hotara sa locuiti impreuna cu o persoana cunoscuta in trecut.

Este o perioada favorabila pentru reuniuni familiale, pentru aparitia unui copil.

Leu, Ascendent Leu

Dragi nativi Leu, Jupiter in Balanta va influenteaza pozitiv relatiile cu cei apropiati, veri, vecini, frati, vedeti,  Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Soarele vostru din Leu.

In perioada 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017, puteti avea succese in orice activitati intelectuale, comerciale, de transport. Va puteti exprima ideile cu entuziasm, inteligenta voastra poate fi recunoscuta si apreciata de marele public, de aceea, daca aveti un talent la scris nu ezitati sa-l puneti in aplicare in aceasta perioada. Acum pot creste vanzarile sau clientela, daca aveti activitati pe cont propriu.

Oportunitatile si bucuriile va pot veni prin persoane apropiate, veri, vecini, frati, iesiri in aer la liber, prin mesaje.

Este posibil sa va intalniti jumatatea in cercul vostru de prieteni apropiati, prin intermediul unui var, frate, vecin sau poate fi chiar un vecin pe care nu l-ati remarcat pana acum.

Jupiter in Balanta in sextil cu Soarele vostru va poate aduce protectie la drumuri scurte.

Este o perioada favorabila sa reluati legatura cu o persoana iubita cunoscuta in trecut si sa ramaneti impreuna pentru totdeauna, vedeti, Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator, din casa iubirii.

Fecioara, Ascendent Fecioara

Dragi nativi  Fecioara, Jupiter in Balanta va aduce beneficii din munca obligatorie in perioada 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017. Este foarte posibil,  ca in aceasta perioada salariul vostru sa creasca sau sa obtineti alte avantaje materiale si financiare. Puteti sa va hotarati acum, sa munciti pe cont propriu. Situatia voastra financiara se poate imbunatati.

Puteti avea parte recompense financiare mari, mai ales cei care lucrati  in domeniul juridic, domenii care cultivă frumosul, (modă, cosmetică, design interior),  relaţii publice, consiliere, publicitate,  actorie, teatru, matrimoniale.

Este o perioada favorabila sa faceti investitii in bunuri de valoare, vedeti ,Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator din casa caminului.

Banii pe care ii castigati in aceasta perioada va pot ajuta sa va rezolvati problemele din plan familial, vedeti,  pe domeniul familiei se afla Saturn in Sagetator care formeaza o cuadratura cu Soarele vostru.

Balanta, Ascendent Balanta

Dragi nativi Balanta, Jupiter se afla in zodia voastra, pe domeniul personalitatii, timp de un an de zile, 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017. Daca pana acum viata voastra a fost grea , in aceasta perioada,  puteti avea parte de ameliorari ale situatiei materiale si matrimoniale, Jupiter in Balanta va ajuta sa depasiti mai usor orice dificultate, sunteti capabili sa depasiti senini orice confruntare.

Este o perioada extrem de benefica sa va desprindeti dintr-o relatie toxica care v-a predispus la nefericire si singuratate, aveti sansa acum, sa depasiti conflictele cu intelepciune si maturitate, vedeti,  Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator, astfel incat, sa ardeti o karma in plan relational, sa va regasiti pe voi asa cum sunteti, sa va castigati puterea creativa, libertatea, pe care ati pierdut-o in aceste relatii restrictive.

Dragii mei, va aflati intr-o perioada favorabila sa va puneti in aplicare potentialul creativ, sa incepeti o colaborare sau o activitate pe cont propriu. Puteti avea parte de intalniri incantatoare, care va pot ajuta sa va gasiti partenerul de viata. Puteti intalni acum, oameni care va vin in ajutor sa depasiti mai usor fricile, neincrederea, incercarile.

Puteti stabili acum, legaturi si colaborari semnificative pe termen lung .

Puteti avea parte de succese foarte mari, mai ales, cei care lucrati  in domeniul juridic, domenii care cultivă frumosul, (modă, cosmetică, design interior), relaţii publice, consiliere, publicitate,  actorie, teatru, matrimoniale, care aveti o afacere pe cont propriu, care va aflati intr-o colaborare de orice fel. Daca pana acum v-a fost greu,  acest Jupiter va ajuta sa reconstruiti pe o fundatie mult mai solida o afacere sau o relatie compromisa.

Este o perioada favorabila sa cautati consiliere privind viata voastra matrimoniala, chestiuni personale, financiare, juridice. De asemenea,  puteti intalni persoane care  va pot ghida pozitiv in viata, pot reprezenta,  adevarati ingeri pazitori.

Scorpion, Ascendent Scorpion

Dragi nativi, Scorpion, Jupiter in Balanta va traverseaza casa spiritelor inalte, a ocultismului, a dusmanilor secreti, a marilor probe de viata, in perioada 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017.

In aceasta perioada pot exista vindecari miraculoase, daca pana acum nu ati gasit solutii favorabile la problemele voastre de sanatate, acum cu sigurata le puteti gasi, cu ajutorul lui Dumnezeu si a spiritelor superioare. Credinta puternica, iertarea, iubirea, va ajuta sa va vindecati in mod miraculos, terapiile spirituale pot functiona mult mai bine decat terapiile traditionale, imposibilul poate sa devina posibil, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Sunt avantajate acum, pelerinajele in locuri sfinte si activitatile in spitale, camine de batrani, orfelinate, ospicii,  manastiri, detentii. Cei care va ocupati cu persoane defavorizate de soarta, cu handicap fizic si mental, saraci, orfani, puteti obtine recompese si succese in urma eforturilor voastre trecute, in urma muncii depuse in acest an sau in urma cu un an.

Cei care sunteti singuri va puteti intalni partenerul de viata cu ocazia unei vizite la spital sau cu ocazia unei calatorii.

In aceasta perioada pot iesi la iveala infidelitati ale persoanelor iubite sau ale partenerului de viata, care va pot ajuta sa clarificati situatia dintre voi. De asemenea, trebuie sa fiti atenti ce acte semnati si cu cine colaborati, unele persoane pot avea tendinta sa va insele, altele sa va induca in eroare, se pot spune foarte multe minciuni, se pot face foarte multe promisiuni false, de aceea, ar trebui sa verificati credibilitatea persoanelor pe care le intalniti in aceasta perioada.

Este foarte posibil sa beneficiati de generozitatea altor oameni sau chiar, voi,  puteti, sa va dovediti generozitatea fata de cei defavorizati de soarta, prin donatii. De asemenea, puteti obtine acum, recompense financiare si materiale pentru o munca efectuata in acest an sau in anii trecuti, puteti beneficia de anumite legi sau hotarari judecatoresti, care se dau in favoarea voastra, in urma carora puteti incasa o suma de bani,  vedeti,  Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator din casa valorilor personale.

Sagetator, Ascendent Sagetator

Dragi nativi Sagetator, Jupiter in Balanta,  patronul zodiei voastre, va traverseaza in perioada,  9 septembrie 2016-10 octombrie 2017, casa prieteniei si a proiectelor.

Dragii mei in aceasta perioada, visele voastre ar trebui sa devina realitate, vedeti,  Soarele vostru din Sagetator, formeaza un sextil cu Jupiter din Balanta, puteti avea planuri marete, iar vechile proiecte, activitati, planuri,  pot cunoaste mari succese la public, va puteti mari clientela si vanzarile, vedeti, Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator, toata munca voastra de pana acum , ar trebui sa fie rasplatita in aceasta perioada. Succesul vostru este garantat daca stiti cum sa va vindeti produsele, talentele, cum sa va faceti cunoscuti marelui public. De asemenea, succesele din aceasta perioada, depind foarte mult, de originalitatea si creativitatea de care dati dovada.

Este o perioada favorabila sa legati prietenii interesante. Prietenii si persoanele de la distanta, posibil din strainatate, va pot sustine in realizarea proiectelor voastre.

Sagetatorii, care sunt singuri, isi pot intalni partenerul de viata , prin intermediul unor prieteni, cu ocazia participarii la evenimente mondene, festivitati, cluburi, in locuri de distractii, intr-o calatorie.

Este cea mai benefica perioada,  sa incepeti studiul unei stiinte ezoterice in special studiul astrologiei,  sa va inscrieti intr-o organizatie, intr-un grup, intr-un partid, la un curs de astrologie, de autodezvoltare.

Jupiter in Balanta, avantajeaza colaborarile cu  prietenii, castigurile in valuta , este un aspect astral favorabil pentru achizitionarea de aparatura electronica si electrocasnica si in general orice investitie ce tine de tehnica moderna se poate dovedi avantajoasa.

Capricorn, Ascendent Capricorn

Dragi nativi Capricorn, Jupiter in Balanta va traverseaza casa vocatiei profesionale, a statutului public, social  si civil in perioada 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017. In aceasta perioada unii dintre voi puteti avea parte de avansari intr-un post superior celui ocupat anterior,(mai ales cei care ati dat dovada de responsabilitate, cinste, eforturi sustinute, in trecut,  vedeti,  Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator, puteti beneficia de recompense financiare ca urmare a eforturilor depuse in acest an sau in anii trecuti, de o hotarare judecatoreasca sau o lege care se da in favoarea voastra), dar cei care v-ati confruntat de foarte mult timp cu probleme la locul de munca, este posibil acum,  sa aveti parte de ruperea unor colaborari sau rezilierea unor contracte , vedeti,  Soarele vostru formeaza o cuadratura cu Jupiter din Balanta

Dragii mei, este posibil sa apara promovari, noi oportunitati de locuri de munca, dar ele vin in urma unor probleme pe care trebuie sa le depasiti. De asemenea, este posibila,  schimbarea statutului civil printr-o casatorie sau divort.

Jupiter actioneaza ca un protector asupra vietii voastre profesionale, va ajuta sa depasiti dificultatile, mai ales daca dati dovada de cinste si corectitudine, respectati legile universale, va respectati promisiunile facute celorlalti si angajamentele pe care vi le luati. Ar trebui acum,  sa nu va luati angajamente pe care nu sunteti in stare sa le onorati, sa nu va planificati mai mult decat puteti realiza,  pentru ca atunci aveti calea deschisa catre esecuri si pierderi financiare.

Varsator, Ascendent Varsator

Dragi nativi  Varsator, Jupiter in Balanta, va traverseaza casa calatoriilor pe distante lungi, a studiilor inalte, a justitiei, in perioada 9 septembrie 2016-10 octombrie 2017. Jupiter in Balanta va aduce o mare protectie in calatorii pe distante lungi. Calatoriile pe distante lungi se pot intensifica in aceasta perioada. Este o perioada favorabila pentru vacante , excursii, calatorii, in locuri sfinte.

Oportunitatile si sansele pot veni prin persoane de departe, este o perioada benefica sa va gasiti un job in strainatate, la distanta de casa sau la o firma cu capital strain. De asemenea, sunt avantajati toti cei care lucreaza in invatamant, in domeniul juridic, sportiv, ca traducatorii, domenii in care transmiteti informatii.

Nativii Varsator, care sunt singuri, isi pot intalni partenerul de viata, in urma unor calatorii, cu ocazia participarii la expozitii de arta, festivitati.

Dragi mei, idealurile si visele voastre cele mai mari se pot implini acum, vedeti Soarele vostru din Varsator formeaza un trigon cu Jupiter din Balanta. Diplomele pe care le obtineti acum va pot ajuta sa avansati in cariera in anii urmatori, este o perioada favorabila pentru sustinerea unor examene, pentru publicarea unor carti, pentru rezolvarea fericita a unor probleme de ordin juridic, pentru inceperea unor studii, pentru colaborari cu persoane de departe sau din strainatate, pentru inceperea unui sport, pentru calatorii la mare distanta de casa.

Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator din casa prieteniei si a proiectelor, va avertizeaza ca colaborarile si  proiectele vechi pot trece intr-o noua etapa, pot intra intr-o faza de progres. De asemenea, activitatile intelectuale din trecut pot fi recompensate in aceasta perioada.

Pesti, Ascendent Pesti

Dragi nativi Pesti, Jupiter in Balanta va traverseaza casa valorilor comune, a castigurilor sau a pierderilor prin intermediul altor persoane sau in urma disparitiei acestora.

Pentru persoanele mai in varsta, acest tranzit poate aduce mariri de pensii, vedeti Jupiter in Balanta formeaza un sextil cu Saturn din Sagetator. De asemenea,  sunt posibile avantaje financiare prin contractarea unui credit, intrarea in posesia unor asigurari sau mosteniri. Sunt avantajate castigurile din colaborari sau ca urmare a unor activitati pe cont propriu. De asemenea,  veniturile partenerului de viata pot sa creasca in aceasta perioada.

Jupiter in Balanta va poate proteja de orice pericol, va poate ajuta sa depasiti mai usor dificultatile din trecut, va poate aduce imbunatatirea vietii sexuale , imbunatatirea planului financiar si material.

Daca in trecut ati trecut prin  dificultati financiare, acum pot aparea oportunitati de castiguri financiare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Influenta lui Marte in Varsator pentru nativii din zodiile, Capricorn, Varsator si Pesti, dar si pentru cei care aveti ascendentul in aceste zodii

 

Capricorn

Dragi nativi Capricorn, Marte in Varsator, va traverseaza casa valorilor financiare si a banilor castigati prin efort propriu si va poate aduce pana in 19 decembrie, castiguri financiare neasteptate, este foarte posibil, sa aveti parte de schimbari neasteptate in veniturile permanente. Este o perioada benefica sa castigati bani, din talentele voastre, din inzestrarile native pe care le aveti, analizati-va acum rapid, ce stiti sa faceti, si puneti aceste talente in aplicare, veti vedea ca castigati bani foarte rapid. Salariul vostru poate creste intr-un mod neasteptat, sau puteti sa va hotarati acum, sa incepeti o activitate pe cont propriu. Totusi, trebuie sa fiti atenti , in aceasta perioada exista mari fluctuatii financiare puteti trece foarte usor, de la pierderi, la castiguri, deci ar trebui sa evitati riscurile exagerate.

Este o perioada benefica pentru castiguri in valuta, sau puteti beneficia de generozitatea altor oameni. De asemenea, sunt avantajate investitiile in tehnica moderna, este o perioada favorabila sa achizitionati un computer, un telefon mobil, un televizor sau orice alt aparat electocasnic sau electronic.

Este o perioada benefica sa gasiti noi modalitati de castiguri financiare, banii va pot veni foarte rapid, dar ii puteti cheltui foarte repede, pot exista cheltuieli neprevazute.

Varsator

Dragi nativi Varsator, Marte se afla in zodia voastra. Eu sunt Varsator si acest tranzit mi-a adus foarte multa creativitate, intuitie, o clientela numeroasa si mult succes in ceea ce fac. Daca eu am beneficiat din plin de acest tranzit, sunt sigura ca si voi puteti beneficia, daca va folositi potentialul creativ de care dispuneti.

Dragii mei,  Marte in Varsator in conjunctie cu Soarele vostru  va  poate aduce intuitie, o imaginaţie bogata si idei inovatoare,  la unii chiar sclipiri de geniu , ideile va pot veni pe neasteptate, si trebuie sa le puneti in aplicare rapid pentru a avea succes, ideile pot aparea rapid,  dar pot disparea la fel cum am venit.

In aceasta perioada puteti rezolva problemele intr-un mod rapid si original , gandirea rapida va poate ajuta sa faceti mai multe lucruri deodata, dar va poate aduce si un surmenaj mental,  situatie, in care este posibil sa creati  instabilitate, haos si tensiuni, in relatiile cu ceilalti si puteti trece foarte usor de la geniu,  la utopie, ciudatenie.

Este posibil acum, sa primiti vesti neasteptate, care va pot schimba planurile stabilite anterior, puteti avea parte de surprize, mesaje si intalniri interesante,  dar pot exista si intorsaturi neasteptate de situatii..

Este o perioada favorabila sa incepeti studiul unei stiinte ezoterice, in special studiul astrologiei, sa legati noi relatii de prietenie, posibil, chiar cu persoane de la distanta, sa va inscrieti intr-o organizatie, intr-un grup, intr-un partid, la un curs de astrologie, de autodezvoltare.

Acest tranzit al lui Marte in Varsator,  avantajeaza castigurile in valuta , in general orice investitie  ce tine de tehnica moderna se poate dovedi avantajoasa.

Marte in Varsator, va traverseaza casa personalitatii, aspect,  care va poate aduce nerabdare, instabilitate, independenta, evenimente neasteptate, care se pot derula foarte rapid, este posibil sa existe fluctuatii mentale, azi puteti gandi intr-un fel, maine in altul, de asemenea , evenimentele se pot schimba foarte usor de la o zi la alta, ceea ce stabiliti astazi, maine este posibil sa cunoasca o intorsatura neasteptata.

Pesti

Dragi nativi Pesti, Marte in Varsator, va traverseaza casa spiritelor inalte, o ocultismului, a dusmanilor ascunsi.  Este posibil acum, sa primiti mesaje din astral de la cei decedati, de asemenea,  puteti avea parte de schimbari neasteptate in motivatiile voastre interioare.

Trebuie sa aveti grija, prietenii vostri se pot transforma in dusmani, sau chiar voi puteti deveni ostili in relatiile cu ceilalti.

Se pot activa acum,  intuitia si telepatia, puteti primi mesaje de la spiritele cunoasterii si ale intelepciunii, care va pot ajuta sa luati decizii intr-o situatie dificila.

Marte in Varsator va poate ajuta sa vindecati o boala prin terapii care lucreaza la nivel energetic si spiritual.

Este o perioada benefica sa scapati de temeri din trecut, prin credinta puternica in spiritele superioare si prin schimbarea neasteptata a tiparului de gandire in care poate ati persistat mult timp.