Un gand bun de sfarsit de an

Dragii mei, azi,  in ultima zi a acestui an ma incearca multe sentimente: In primul rand  recunostinta catre Dumnezeu si spiritele superioare ca sunt sanatoasa , dragostea imensa de viata,  de prieteni, de oameni dragi si de tot ce-i frumos. Azi imi fac un bilant personal si trag invataminte noi si imi propun sa devin mai inteleapta, mai calma, mai intelegatoare si mai generoasa, cu prioritati mai bune in viitor.Azi imi cer iertare pentru ce am gresit si multumesc pentru ce am primit.

A mai trecut un an din viata mea, cu multe lectii pe care a trebuit sa le invat mai usor sau mai greu.

Am  descoperit,ca trebuie sa invat sa ma iubesc, ca drumul e mai usor daca reusesc sa las asteptarile deoparte. Astea  sunt  lectii la care inca mai lucrez. Am inteles, ca, pe drumul meu trebuie sa fiu si sa dau ce e mai bun din mine. Si atat. Pentru ca, atunci cand dau fara asteptari, sigur primesc mult mai mult inapoi. Si doar atunci dau cu toata inima. Si sincer.

Iar cel mai sincer lucru pe care pot sa-l fac este sa fiu eu. Asa cum sunt. Fara sa imi pese foarte mult ce cred oamenii ca ar trebui sa fiu sau cum ar trebui sa fac lucruri. Sa fiu cum simt, sa spun ce simt si…sa simt. Iar, daca capacitatea de a simti vine prin schimbari majore, atunci sa le accept ca un ajutor primit pentru a deveni mai buna.

Si nu in ultimul rand sa fiu recunoscatoare pentru lucrurile mici si pentru tot ce imi aduce bucurie in viata. Si pentru cei din viata mea. Ca ma primesc in viata lor. Ca isi impart sufletul lor cu mine.

Ii multumesc deci lui Dumnezeu pentru fiecare noua zi a vietii mele, cu bucurii si provocari, cu bune si rele, cu tot ce am presarat in cale si sper sa am aceeasi energie si optimism sa trec cu bine peste toate.
Va  multumesc tuturor ca faceti parte  din viata mea, prietenilor mei minunati, care sunt pe internet sau nu, care-mi citesc aceste ganduri sau nu, mi-ati imbogatit viata cu idei si lucruri interesante.  Si pentru ca am avut  de invatat ceva din absolut orice intalnire, oricat de banala.
La multi ani deci si mie si voua, tuturor, sa fim sanatosi si sa ne bucuram de viata cat mai mult si mai intens, sa facem fapte bune, sa avem doar vorbe si ganduri bune .

 

 

 

Facebook Comments

Distribuie Articolul

Lasă un răspuns

Name *
Email *
Website