Alege ceea ce te face sa te simti viu.

Dragii mei, libertatea de a alege este cel mai mare cadou pe care ni l-a dat Dumnezeu. Ne-a trasat si o groaza de reguli, dar ne-a lasat si capacitatea de a face alegeri, sa experimentam, sa invatam din propriile greseli, sa fim creatori ai propriilor noastre vieti.

Alegerile noastre constiente sau nu duc spre ceva,  si ne creaza viitorul.
Suntem la final de an, alegerile de azi reprezinta viitorul de maine.

Alege azi ceea ce te face fericit. Conecteaza-te la ceea ce iti anima sufletul, este momentul sa-ti dai seama cata viata este in tine, cat chef de a trai, cata vioiciune si spontaneitate, cata creativitate si fa alegeri tinand cont de impulsurile launtrice pe care le-ai ignorat.

Fii  constient ca tu ai controlul, primit cadou de la Univers, si ca doar tu esti responsabil sa alegi viata din tine, sa te alegi pe tine.

Un gand bun de sfarsit de an

Dragii mei, azi,  in ultima zi a acestui an ma incearca multe sentimente: In primul rand  recunostinta catre Dumnezeu si spiritele superioare ca sunt sanatoasa , dragostea imensa de viata,  de prieteni, de oameni dragi si de tot ce-i frumos. Azi imi fac un bilant personal si trag invataminte noi si imi propun sa devin mai inteleapta, mai calma, mai intelegatoare si mai generoasa, cu prioritati mai bune in viitor.Azi imi cer iertare pentru ce am gresit si multumesc pentru ce am primit.

A mai trecut un an din viata mea, cu multe lectii pe care a trebuit sa le invat mai usor sau mai greu.

Am  descoperit,ca trebuie sa invat sa ma iubesc, ca drumul e mai usor daca reusesc sa las asteptarile deoparte. Astea  sunt  lectii la care inca mai lucrez. Am inteles, ca, pe drumul meu trebuie sa fiu si sa dau ce e mai bun din mine. Si atat. Pentru ca, atunci cand dau fara asteptari, sigur primesc mult mai mult inapoi. Si doar atunci dau cu toata inima. Si sincer.

Iar cel mai sincer lucru pe care pot sa-l fac este sa fiu eu. Asa cum sunt. Fara sa imi pese foarte mult ce cred oamenii ca ar trebui sa fiu sau cum ar trebui sa fac lucruri. Sa fiu cum simt, sa spun ce simt si…sa simt. Iar, daca capacitatea de a simti vine prin schimbari majore, atunci sa le accept ca un ajutor primit pentru a deveni mai buna.

Si nu in ultimul rand sa fiu recunoscatoare pentru lucrurile mici si pentru tot ce imi aduce bucurie in viata. Si pentru cei din viata mea. Ca ma primesc in viata lor. Ca isi impart sufletul lor cu mine.

Ii multumesc deci lui Dumnezeu pentru fiecare noua zi a vietii mele, cu bucurii si provocari, cu bune si rele, cu tot ce am presarat in cale si sper sa am aceeasi energie si optimism sa trec cu bine peste toate.
Va  multumesc tuturor ca faceti parte  din viata mea, prietenilor mei minunati, care sunt pe internet sau nu, care-mi citesc aceste ganduri sau nu, mi-ati imbogatit viata cu idei si lucruri interesante.  Si pentru ca am avut  de invatat ceva din absolut orice intalnire, oricat de banala.
La multi ani deci si mie si voua, tuturor, sa fim sanatosi si sa ne bucuram de viata cat mai mult si mai intens, sa facem fapte bune, sa avem doar vorbe si ganduri bune .

 

 

 

A mai trecut un an din viaţă!

A mai trecut un an din viaţă
Sub ocrotirea Celui Sfânt…
La tâmple-au înflorit migdalii
În drumul meu pe-acest pământ!

A fost un an de îndurare
Cu bucurii… dar şi dureri…
Un pas făcut spre veşnicie,
Spre Domnul Sfintei Mângâieri!

Şi dacă-am mai întors o filă
Din cartea care-i viaţa mea
E pentru că acolo-n ceruri
Veghează pururi Dragostea!

Eu nu ştiu câte zile încă
Voi fi aici un pelegrin,
Dar viaţa mea I-o dăruiesc…
Îl laud…Îl slăvesc…mă-nchin!

Vulcan-23-08-2013
Mary

sursa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/112775/a-mai-trecut-un-an-din-viata

Omraam Mikhael Aivanhov-Anul Nou

Cabala ne învaţă că fiecare zi este o fiinţă trăitoare, simţitoare, care poartă în ea toate actele noastre fizice şi psihice. Poţi spune că cele 365 de zile ale anului sunt ca o bandă magnetică, pe care este înregistrat tot ce ni s-a petrecut bine sau rău,  fericit şi nefericit. Fiecare an separat al vieţilor noastre este asemeni unei astfel de benzi magnetice.

Anul Nou este nou şi, totuşi, în acelaşi timp, este deja vechi, îmbătrânit de tot ce ni s-a întâmplat fiecăruia de-a lungul vieţilor noastre. Anul Nou este precum apa pură a unui izvor de munte ce se amestecă cu apele stătătoare pe care le întâlneşte în jos; este nou şi, totuşi, nu este întru totul nou, pentru că este trăit de fiinţe umane împovărate de trecutul lor. De aceea, deşi totul este nou, bărbaţii şi femeile nu reuşesc niciodată să trăiască în el o viaţă cu totul nouă.

Anul Nou este virgin pe de-a întregul, dar cine ştie ce fel de împrejurări ceţoase ne va aduce sau ce fel de tovărăşie ne va ţine. Trecutul, prin care înţeleg toate stările pe care fiinţele umane le-au cunoscut şi toate evenimentele care le-au marcat viaţa, este înregistrat şi gravat în ele, şi este nevoie de o mare cunoaştere, răbdare şi hotărâre pentru a şterge aceste inscripţii şi a te elibera de stereotipurile trecutului…

Anul pe care îl numim „nou” este vechi chiar de la început, fiindcă oamenii care îl întâmpină sunt vechi în modul de gândire, simţire şi în toate obiceiurile lor. Ei nu s-au gândit niciodată să-şi spele vasele, oalele sau cratiţele înainte de a le umple cu apa pură a Anului Nou. Şi totuşi nu este acesta primul lucru pe care îl învăţăm în bucătăriile noastre: înainte să turnam apă curată într-un vas, trebuie să-l curăţăm şi chiar să îl frecăm cu spălătorul de sârmă, în caz contrar apa curată fiind murdărită de vas – chiar şi un copil ştie asta!

Dar, când vine timpul să-şi umple inimile, sufletele şi minţile cu apa pură, oamenii nu se gândesc nicicând să şi le cureţe mai întâi. Deşi ei aplică această lecţie zilnic în bucătăriile lor, când la mijloc sunt propriile lor vieţi, este ca şi cum nu ar fi ştiut-o niciodată; uită că trebuie să aplice aceleaşi reguli pentru ei înşişi şi să arunce tot ce este murdar şi întunecat din ei, şi să reţină numai ceea ce este pur.

Nenumărate detalii din viata noastră cotidiană ne ajută să înţelegem acest adevăr: în casele noastre, de exemplu, preţuim picturile, mobilele frumoase şi bijuteriile de valoare ani de-a rândul, câteodată secole, însă ne debarasăm de lucrurile care nu mai au vreo valoare; sau, ţinem florile culese într-o vază trei sau patru zile, dar apoi trebuie să le aruncăm şi aducem altele, proaspete. Cu toate astea, oamenii cred că pot ţine înlăuntrul lor tot felul de lucruri vechi, murdare, stricate

Da, trebuie să înţelegem Anul Nou mai bine; trebuie să îl întâlnim cu convingerea adâncă că este o fiinţă vie, cu înzestrări înalte, care ne aduce cadouri preţioase; trebuie să învăţăm să ne pregătim un mare spaţiu înăuntrul nostru astfel încât să fim capabili să primim această bogăţie de daruri; trebuie să învăţăm să îndepărtăm continuu tot gunoiul vechi care se adună în inimile şi minţile noastre, şi să facem loc Anului Nou chiar înainte să vină.

Cabala ne spune, de asemeni, că Anul Nou este influenţat de stele. Naşterea unui An Nou este la fel ca naşterea unui copil; este începutul unei vieţi care va dura 12 luni. Când se naşte un copil, cineva poate să-i facă un horoscop bazat pe data şi ora naşterii şi să prevadă astfel principalele evenimente din existenţa copilului. Iar noi putem proceda aidoma la naşterea unui An Nou; de fapt, ar trebuie să ştii că prima zi a anului determină cum va fi prima lună, a doua zi – a două luna, a treia zi – a treia lună, şi aşa mai departe. Asadar, trebuie să trăieşti, să gândeşti, să te simţi şi să te comporţi cât poţi mai bine, cel puţin în primele 12 zile ale anului şi, în acest mod, să-l influenţezi, să-l determini să-ţi fie favorabil.

Omraam Mikhael Aivanhov

Rugaciune de Anul Nou

Doamne, mai e puţin timp şi vei deschide uşa unui nou an. În timp ce îmi iau rămas bun de la cel vechi, îl îmbrăţişez pe cel nou. Sunt fericit de certitudinea pe care ne-o dai, asigurându-ne că Te afli între ani.

Dar înainte de a închide uşa înspre trecut, te rog, lasă-mă să mă mai uit odată înapoi şi să-Ţi mulţumesc pentru ajutorul preţios pe care mi L-ai dat în anul care a trecut. M-ai dotat cu răbdare în încercări. M-ai susţinut cu braţul Tău când m-am clătinat. Îţi mulţumesc pentru acest ajutor.

Atunci când cei din jur m-au dezamăgit şi nu de puţine ori m-au jignit, Tu ai fost lângă mine cu mângâierea Ta sublimă. Când sufletul îmi era tulburat, Cuvântul Tău m-a susţinut. Tu ai fost Acela care mi-ai şters lacrimile şi m-ai consolat.

Ori de câte ori m-am simţit singur şi părăsit, mi-ai arătat că eşti cu mine. M-ai luat de mână şi mi-ai spus că întunericul va trece. Mulţumesc, Doamne.

Când m-am aflat la răspântie, neştiind încotro să apuc, Tu m-ai călăuzit. Duhul Tău mi-a arătat în ce direcţie să o iau. Tu m-ai înviorat şi mi-ai dat putere, când am obosit pe cale. Tu m-ai cheamat deoparte ca să mă odihnesc. Dragostea Ta mi-a dat forţe noi. Puterea Ta m-a însufleţit şi mi-a dat curaj. Mulţumesc şi pentru aceasta, Tată.

În pericole, Tu m-ai protejat. Îngerii Tăi nevăzuţi m-au înconjurat. Mulţumesc, Dumnezeul meu iubit.

Când descurajarea m-a cuprins, Tu m-ai îndemnat să merg mai departe. Mi-ai dat asigurarea că eforturile mele nu sunt zadarnice. M-ai ajutat să-mi recapăt încrederea în mine, amintindu-mi că Tu îmi eşti deajuns. Doamne, cât de mult te iubesc pentru asta.

Atunci când prietenii nu m-au înţeles, Tu nu m-ai părăsit şi ai stat alături de mine. Tu m-ai înţeles, cum numai Tu o poţi face. Mulţumesc, Doamne.

Doamne înainte de a închide uşa în faţa trecutului meu personal, vreau să am certitudinea că las în urma mea o casă curată. Ajută-mă, ca nu cumva să duc vreun gunoi cu mine în viitor, sau, ceea ce este şi mai grav, să-l ascund undeva, sub vreun covor.

Ştiu că dacă voi ascunde îndoieli, temeri, resentimente şi dacă nu voi ierta, toate acestea mă vor urmări şi nu îmi vor da pace. Aşa că, înainte de intra pe uşa noului an, ajută-mă să rezolv orice problemă pe care o am. Te rog, să-mi dai tăria să pot înfrunta problemele pe care le-am ascuns sau ignorat. Ajută-mă să nu dau vina pe alţii, ci să-mi asum eu toată responsabilitatea pentru reacţiile mele.

Te invit Doamne, în cele mai întunecate şi intime locuri ale mele. Arată-mi Tu care sunt lucrurile pe care am refuzat să le înfrunt. Dă-mi curajul să pot merge împreună cu Tine în locurile cele mai tăinuite ale eului meu. Apoi, dă-mi Tu răbdarea ca să rezolv ceea ce trebuie rezolvat. Mă predau cu totul Ţie. Curăţeşte-mă. Pregăteşte-mă pentru ceea ce îmi rezervă viitorul.

sursa: https://ambasadorul.wordpress.com/2007/12/31/rugaciune-de-anul-nou/

Un an fericit cu multe impliniri!

Dragii mei, opriti-va o clipa si bucurati-va ca ati reusit sa scrieti toate cele 365 de file care v-au fost daruite de Dumnezeu cu un an in urma. Multumiti divinitatii si spiritelor superioare ca ati ajuns pana in aceasta zi.

Urmeaza un nou an. Fie ca el sa fie mai norocos si sa va implineasca cele mai marete vise. Sa nu va pierdeti speranta. Propuneti-va ca obiective sa deveniti mai buni, mai blanzi, mai intelepti, sa va redescoperiti intr-o forma noua,  iar de vor fi obstacole, sa le depasiti cu intelepciune, de vor fi furtuni sa le infruntati cu curaj, de vor fi tristeți sa le depasiti cu credinta, așa cum ati făcut de fiecare dată.

Va doresc ca noul an sa va aduca mai multe zambete si clipe memorabile care sa va faca sufletul sa vibreze. Sa fie un an prosper in care visele se implinesc.

Va doresc sa aveti un an grozav, sa fiti impacati cu voi, cu destinul vostru si cu oamenii din jurul vostru.

La multi ani cu bine! Va iubesc, va transmit toata dragostea mea! Sa incepeti noul an cu zambetul pe buze si asa sa-l petreceti pana in ultima zi.

 

Alege optimismul

Rob este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l cunoşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.
Dacă cineva îl intreabă cum îi merge, el răspunde: “Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoi de doi oameni pentru atâta bine!” E un optimist. Dacă un coleg are o zi rea, Rob reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.
Am devenit curios şi într-o zi l-am întrebat: “Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”

Rob îmi răspunse: “În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se intâmplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.
“Dar asta nu este întotdeauna aşa de uşor” i-am spus.

“Ba da, zise Rob, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influenţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.

După această discuţie am pierdut legătura cu Rob fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui atunci când optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente. Apoi am aflat că Rob a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate. M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.
“Vrei să vezi cicatricile mele?”

“Dar cum faci să rămâi pozitiv după ce ţi s-a întâmplat?”
“În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc!”
“Dar nu ţi-a fost frică?”
“Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs, şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca pe un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”
Rob m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gândi la problemele de mâine. La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.
Poveste primita pe mail, autor necunoscut

Alege şi tu optimismul! Umple-ţi inima de iubire, aşterne-ţi zâmbetul pe faţă şi savurează fiecare clipă!

Luna in Gemeni

Dragii mei, in 30 decembrie, la ora 10:30, Luna schimba semnul din Taur in Gemeni. Luna traverseaza zodia Gemeni pana in 1 ianuarie, la ora 10:10.

Luna in Gemeni este favorabila pentru calatorii, comunicare, discutii, intalniri, dezbateri, negocieri, dar trebuie sa verificati credibilitatea persoanelor cu care intrati in contact , unele nu sunt asa cum par, sa verificati toate informatiile, mesajele, pe care le primiti si zvonurile pe care le auziti.

Este o perioada favorabila sa captati atentia celorlalti, beneficiind de tot vocabularul atractiv si de farmecul necesar, pentru a atrage oamenii in cercul vostru de cunostinte, vedeti, Luna in Gemeni formeaza un trigon cu Uranus in Berbec. Dar, selectivitatea este subtire, aproape ca nu intervine in crearea acestor noi contacte, multe dintre ele stand sub influenta conjuncturilor de moment.

Gradul mare de toleranta manifestat fata de voi va poate impinge la unele imprudente prin confesiuni sau indiscretii, care va pot dauna mai tarziu, vedeti Luna in Gemeni formeaza o opozitie cu Mercur in Sagetator si respectiv, o cuadratura cu Neptun in Pesti. Bucurati-va de oamenii fermcatori pe care ii intalniti dar nu va incredeti orbeste in promisiunile pe care le fac, verificati orice informatie pe care o aflati.

Descoperiti in aceste zile ca puteti renunta mai usor decat ati crezut la unele tabieturi sau conceptii.  Ca va puteti acomoda mai usor decat v-ati inchipuit cu unele schimbari.

Luna in Gemeni  sustinuta de Uranus   pledeaza pentru mobilitate, pentru o mai mare libertate in relatii, pentru o buna adaptare din mers, pentru capacitatea de a va delimita spatiul personal, drepturile, de a constientiza ce este esential pentru voi intr-o relatie familiala sau de cuplu, vedeti Luna in Gemeni se formeaza pe fondul celor 3 planete in Capricorn: Venus, Pluton, Saturn si a Soarelui in Capricorn.

Luna in Gemeni va poate ajuta sa acceptati mai usor realitatea in care traiti, sa fiti mai adaptabili si mai permisivi fata de cei apropiati, sa acceptati si punctele de vedere ale altora, sa fiti mai deschisi la dialog, va poate ajuta sa va eliberati din stransoarea suspiciunii fata de cei dragi. Sa acceptati ca nu va puteti izola, ca nu va puteti astupa urechile si ochii. Sa fiti vii. S-ar putea ca tocmai aceasta schimbare sa dea consistenta vietii voastre familiale si de cuplu, din 2 ianuarie incolo, cand se formeaza Luna Plina in Rac.

 

Cand ti-e sufletul ranit

Cand ti-e sufletul ranit,
De cel care l-ai iubit,
Nu mai cauta la el,
Ci priveste catre Cel,

Care-a coborat din Slava,
Sa bea cupa cu otrava,
Care-a venit din Tărie,
Ca sa-ti poarte Crucea, Tie!

Si pe El, L-au parasit,
Cei pe care i-a iubit!
Cine s-a dus sa-L ridice,
Cand era cazut sub Cruce?

Numai Simon Cirineul,
i-a mai luat din spate, greul,
Pe tine te-o vindeca,
Chiar Hristos, cu mana Sa!

Nu mai plange-n suferinta,
Ridica-te prin Credinta,
Pentru al tau sufletel
El v-a cobori din Cer,

Si cand nu vei mai putea,
Iti va sterge lacrima!
Si-ti va da, cu mult mai mult,
Decat ceea ce-ai pierdut!

Iti va da Iubirea Sa,
Care te va vindeca!
Si in loc de desfatari,
Vor fi binecuvantari,

Si in loc de doruri grele,
Va fi a Sa mangaiere,
Nici un om nu-ti poate da,
O Iubire ca a Sa!

Ca iubirea omeneasca,
Nu-i curata, nici cereasca,
Doar a Domnului Iubire,
Este mai presus de fire!

El ne-a pus masura-n toate,
Si in simturi si in fapte,
Dar ne-a lasat mostenire,
Nesfarsita Sa Iubire!

Nu ne-a pus masura-n ea,
Ci ne-a dat porunca grea,
S-o-mpartim, s-o risipim,
Si dusmanul sa-l iubim,

Insa nu iubim curat,
Patimasi ne-am invatat,
Nu stim a iubi ca El,
Care-a coborat din Cer.

Preot Ioan

Sursa :https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.ro/2017/11/cand-ti-e-sufletul-ranit.html

Saturn in Capricorn va provoaca la redescoperirea si refolosirea lucrurilor vechi

Dragii mei prieteni, Saturn in Capricorn va provoaca pana in  anul 2020, sa refolositi lucrurile vechi din casa si sa le redati o noua utilizare.Este foarte posibil ca proiectele de succes sa fie cele care implica o munca migaloasa care propun reutilizarea lucrurilor vechi, idei creative pentru reciclarea hainelor vechi.

Reconditionare, refacere, reutilizare, refolosire, reciclare, recuperare, renovare, reparare, sunt calitatile lui Saturn in Capricorn.

Capricornul simbolizeaza resursele materiale/energetice si folosirea lor, tehnologiile stravechi.  Saturn in Capricorn  provoaca omenirea sa se gandeasca la un alt mod de a-si folosi resursele naturale, tehnologiile stravechi, mult mai eficient , astfel incat sa obtine rezultate, folosind inteligent resurse mai putine si mai rafinate. Capricornul nu sugereaza descoperirea unor tehnologii noi ci redescoperirea celor vechi.

Iubiti prieteni, daca sunteti tentati  sa aruncati ce nu mai folositi, va  invit sa reconsiderati acest lucru si sa va  ganditi la reciclarea lucrurilor vechi. Ganditi-va  la cate lucruri ati putea sa faceti din piesele vechi de mobilier sau la cati bani ati putea economisi daca ati fi creativi si ati incerca sa reutilizati alte lucruri vechi  din casa.

Nu trebuie să fiti  experti pentru a recondiționa mobila veche sau alte obiecte care zac în casă și și-au pierdut strălucirea de altă dată.

Cu puțină imaginație și la fel de puțină cheltuială, mobila veche își poate schimba funcția și poate deveni punctul central al unei încăperi.

De ce sa dati bani pe haine noi de fiecare data, cand puteti sa creati chiar voi haine pe placul vostru economisind si bani. Cum? Fiecare dintre voi aveti prin casa tricouri de marimi mari pe care nu le purtati  sau bluze de care v-ati plictisit si acum este o perioada favorabila sa faceti o schimbare sa le dati o noua utilizare . De exemplu, dintr-o simpla esarfa puteti face o vesta fabuloasa nu aveti nevoie decat de o foarfeca si o esarfa foarte mare.

Cea mai benefica perioada pentru descoperirea calitatilor nebanuite ale obiectelor vechi este, 31 mai 2018-18 noiembrie 2018,  cand Saturn in Capricorn formeaza un trigon cu Uranus in Taur.

Acest tranzit permite o reinnoire, o evolutie care tine cont de achizitiile trecutului. Pe fundamente solide cele mai riscante edificii devin posibile.

Succesul vostru din aceasta perioada depinde de modul in care veti sti sa dati valoare lucrurilor vechi, folosite din viata voastra, sa readuceti la viata o relatie, care este predispusa la singuratate in doi, la frustrari si nefericire, sa redresati o afacere care se afla in impas, sa renovati o casa aflata in paragina, sa reconditionati un obiect mai vechi.

 

Recunostinta

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 centi si-i era foame.
Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.

Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.
El il bau incet si dupa aceea intreba:
-Cat va datorez?-
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. – mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..

Si el raspunse: va multumesc din suflet…!
Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai  ca se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.
Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.

Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie.
Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.

Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intoarse in sala de  vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fusese operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…
Dupa o lunga lupta, ea invinse boala…! Era in sfarsit sanatoasa…!

Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe.
O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.
Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate…

In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte…
“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”
Ochii ei se umplura de lacrimi de bucurie si inima ei fusese fericita si-l binecuvanta pe doctor pentru ca-i salvase viata…

Sa nu te indoiesti ca nu vei culege ceea ce semeni…
Nu exista intamplare… exista o invizibila mana a destinului care reda fiecaruia ceea ce a dat…

Niciodata nu judeca pe nimeni!

Un doctor a intrat grăbit în spital, după ce fusese chemat la telefon pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât a putut de repede, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.
L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor şi aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”

Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”
“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios.

Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă – ¤ Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului. ¤- Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”

“A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl.
Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţi vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!”

“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.
Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”

NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa unora, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec…

Buna dimineata, dragii mei

Buna dimineata, dragii mei. Sa aveti o zi usoara cu caldura in suflet si in gand si nu uitati sa zambiti si sa multumiti lui Dumnezeu pentru tot ce aveti, chiar daca uneori vi se pare a fi foarte putin.

Aminteste-ti sa-ti petreci timpul cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.

Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta e singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui “te iubesc” partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima.O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acele momente, pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le….ai…celor de langa tine
…. da,..te rog sa-ti faci timp ca aceasta nu dureaza o eternitate… ci doar atat cat ne ingaduie

Bunul Dumnezeu! ..

Luna in Taur

Dragi prieteni, in 28 decembrie, la ora 8:23, Luna schimba semnul din Berbec in Taur. Luna traverseaza zodia Taur pana in 30 decembrie, la ora 10:30.

Luna in Taur activeaza nevoia de protectie sau de atentie acordata intereselor personale. Este momentul sa cautati solutii care sa va securizeze emotional si material, vedeti Luna in Taur formeaza aspecte favorabile cu planetele aflate in Capricorn: Venus, Saturn, Pluton  si Soarele in Capricorn. Sunt favorizate deciziile legate de cumpararea sau vanzarea unei case, a unui imobil sau a unui teren.

Luna formeaza o opozitie cu conjunctia Marte-Jupiter in Scorpion. Acest aspect astral conduce la pofte, lacomii si nevoia de senzatii puternice, atentie la atitudinea fata de mancare, excesele va pot crea probleme.

Marte in Scorpion va sustine dorintele si ambitiile, dar reusitele in plan fizic tin de o realista punere in valoare a abilitatilor voastre practice.

Luna in Taur este favorabila pentru prepararea mancarurilor pentru masa de revelion,  avantajeaza hobby-urile practice cum ar fi gradinaritul, tamplaria, reconditionarea pieselor de mobilier si reparatiile in casa. Este o perioada favorabila sa va ganditi sa transformati aceste hobby-uri intr-o a doua sursa de venituri.

Luna in Taur formeaza aspecte favorabile cu Pluton in Capricorn si respectiv cu Neptun in Pesti,  aspecte care activeaza al saselea simt cu privire la mijloacele, oamenii si evenimentele de pe urma carora puteti scoate un profit. Sunt zilele unei schimbari inspirate de strategie financiara, de tactica profesionala, ce pot aduce oportunitati financiare si profesionale. Inspiratiile din aceste zile le puteti pune in aplicare in anul 2018.

Abilitatile artistic-gospodaresti sunt avantajate.

Beneficiile semintelor de chia

Semintele de chia sunt unele dintre cele mai sanatoase alimente de pe planeta fiind extrem de bogate in nutrienti cu importante beneficii pentru corp si creier.Iata 10 beneficii pentru sanatatea ale semintelor de chia, dovedite stiintific.

1. Semintele de chia sunt pline de antioxidanti

O alta categorie la care stralucesc semintele de chia o reprezinta cantitatea de antioxidanti . Acesti antioxidanti protejeaza de rancezeala grasimile delicate din seminte. Desi suplimentele cu antioxidanti nu sunt foarte eficiente, este foarte sanatos ca acestea sa fie luate din alimente . Cel mai important este ca antioxidantii lupta contra radicalilor liberi, care pot deteriora moleculele din celule, favorizeaza imbatranirea si aparitia unor boli precum cancerul.

2. Aproape toti carbohidratii continuti sunt fibre.

Uitandu-ne la spectrul nutritiv al semintelor de chia, putem vedea ca 30 de grame de seminte au 12 grame de “carbohidrati.” Cu toate acestea , 11 din acestea sunt fibre, care nu sunt digerate de corp. Fibrele nu duc la cresterea zaharului din sange, nu au nevoie de insulina pentru a fi distribuite, deci nu ar trebui luate in calcul ca si carbohidrati.

Continutul real de carbohidrati este de 1 gram la 30, ceea ce este foarte scazut. Acest lucru face din semintele de chia un aliment cu continut scazut de carbohidrati. Datorita continutului bogat in fibre, semintele de chia pot absorbi apa de pana la 10-12 ori greutatea lor, devenind gelatinoase si marindu-se in stomac. Teoretic, asta ar trebui sa mareasca satietatea, sa scada absorbtia mancarii si sa ajute implicit la un consum mai scazut de calorii.

Fibrele hranesc bacteriile bune din intestin, ceea ce este important deoarece este vital pentru sanatate ca microorganismele din stomac sa fie bine hranite . Semintele de chia sunt 40% fibre, raportat la greutate. Asta face din ele una din cele mai bune surse de fibre din lume.

3. Semintele de chia sunt bogate in proteine.

Semintele de chia contin o cantitate semnificativa de proteine. Raportat la greutate, sunt aproximativ 14% proteina, ceea ce este foarte mult comparativ cu cele mai multe plante. Mai contin si o cantitate echilibrata de aminoacizi esentiali, astfel incat corpurile noastre pot folosi proteinele continute. Proteinele au multe beneficii pentru sanatate fiind foarte bune si pentru pierderea in greutate.
Un aport mare de proteine scade pofta de mancare si s-a dovedit ca reduce si gandurile obsesive despre mancare cu pana la 60%, precum si poftele de gustari de la miezul noptii cu pana la 50% . Semintele de chia reprezinta o sursa excelenta de proteina, mai ales pentru cei care consuma putine produse de provenienta animala sau deloc.

4. Datorita aportului mare de fibre si proteine, semintele de chia te pot ajuta sa slabesti.

Multi experti in sanatate sunt de parere ca semintele de chia ajuta la pierderea in greutate. Fibrele absorb mari cantitati de apa si isi maresc volumul in stomac, ceea ce ar trebui sa creasca senzatia de satietate si sa incetineasca absorbtia alimentelor . Au existat cateva studii despre glucomannan, o fibra care actioneaza in mod similar, demonstrand ca poate duce la pierderea in greutate.
de asemenea  proteinele din semintele de chia ajuta la reducerea apetitului si a cantitatii de mancare consumate. Din pacate, studiile despre efectele semintelor de chia asupra pierderii in greutate au dezamagit.

Desi un studiu a dovedit ca semintele de chia pot reduce pofta de mancare, nu a avut un efect semnificativ asupra greutatii corporale . Intr-un studiu efectuat pe 90 de supraponderali, 50 de grame de seminte de chia pe zi timp de 12 saptamani nu au avut niciun efect asupra greutatii corporale sau a indicatorilor de sanatate . Intr-un alt studiu de 10 saptamani pe 62 de femei, semintele de chia nu au avut niciun efect asupra greutatii corporale, dar au marit cantitatea de Omega-3 din sange.

Deci includerea semintelor de chia in dieta nu va avea nicio influenta asupra greutatii, sau va avea o influenta mica daca stilul de viata nu este unul sanatos. Astfel nu ne putem gandi la semintele de chia ca la un supliment de slabit. Un stil de viata sanatos ce are ca scop si pierderea in greutate inseamna mai mult decat sa adaugi sau sa elimini alimente din dieta. Are importanta dieta, dar si alte aspecte ale stilului de viata, precum somnul si miscarea.

In combinatie cu o dieta pe baza de alimente sanatoase si un stil de viata sanatos,  semintele de chia pot ajuta la pierderea in greutate.

5. Semintele de chia sunt bogate in acizi grasi Omega 3

Ca si semintele de in, semintele de chia sunt foarte bogate in acizii grasi Omega-3. De fapt, semintele de chia contin mai mult Omega-3 decat somonul, prin comparatie. Citit mai multe despre importanta grasimilor omega-3 in articolul:  Omega 3, importanta si sursele!

6. Semintele de chia imbunatatesc anumiti indicatori din sange, care pot scade riscul bolilor de inima si a diabetului de tip 2

Datorita faptului ca semintele de chia sunt bogate in fibre, proteine si Omega-3, acestea  imbunatatesc  metabolismul corpului. In doua studii diferite , o dieta cu seminte de chia, proteina din soia, ovaz si nopalin, s-a dovedit ca reduce colesterolul LDL si trigliceride, mareste colesterolul HDL si reduce inflamatiile . Studiile pe hamsteri au aratat ca semintele de chia reduc trigliceridele, cresc colesterolul HDL (“bun”) si reduc inflamatiile, rezistenta la insulina si grasimea abdominala .

7. Semintele de chia contin o serie de nutrienti importanti pentru sanatatea oaselor.

Acestia includ calciul, fosfor, magneziu si proteine. Continutul de calciu este in special impresionant, acesta ajungand la 18% din DZR in doar 30 de grame, procentul fiind mult mai mare decat al lactatelor.

8. Semintele de chia pot aduce imbunatatiri majore diabeticilor de tip 2

Cea mai buna utilizare a semintelor de chia de pana acum s-a dovedit a fi in studiul pacientilor bolnavi de diabet tip 2. In acest studiu, 20 de pacienti de diabet au primit fie 37 de grame de seminte de chia, fie 37 de grame de tarate de grau, timp de 12 saptamani .

Cand au primit semintele de chia, s-au inregistrat imbunatatiri la cativa indicatori importanti de sanatate.

Presiunea sangelui a scazut pana la 3-6 mm/Hg iar indicatorul inflamator denumit hs-CRP a scazut cu pana la 40%. Un alt factor de risc denumit vWF a scazut cu pana la 21%. S-a inregistrat si o scadere in zaharul din sange, dar nesemnificativa. Datorita faptului ca semintele de chia sunt bogate in fibre, pare logic ca acestea sa reduca cresterile de zahar din sange ce apar dupa mese, dar acest lucru trebuie sa fie confirmate de studii.

9. Semintele de chia pot imbunatati performantele fizice.

Legenda spune ca Aztecii si Maiasii foloseau semintele de chia pentru a-si alimenta rezistenta fizica. Exista un studiu recent care demonstreaza ca acest lucru ar putea avea efect…
In acest studiu, 6 participanti au consumat carbohidrati proveniti fie din bauturi energizante fie un amestec de jumatate energizant/jumatate seminte de chia . Apoi au alergat intai o ora pe banda de alergat, apoi o cursa de 10 km cronometrata. Nu a fost nicio diferenta intre cele doua grupuri.Cu alte cuvinte, inlocuirea unei jumatati din cantitatea de energizant cu seminte de chia nu a scazut performanta sportivilor, demonstrand ca semintele de chia au fost de folos.

Conform studiului, semintele de chia ajuta sportivii “cu aport de carbohidrati” pentru rezistenta in timpul curselor, aducand si un aport de nutrienti si reducand consumul de zahar.

10. Semintele de chia se pot integra foarte usor in dieta

Acest ultim punct nu este un beneficiu pentru sanatate, dar este la fel de important. Semintele de chia sunt incredibil de usor de incorporat in dieta zilnica. Semintele ca atare au un gust destul de neutru, asa ca pot fi adaugate practic la orice.  Nu trebuie macinate precum semintele de in, ceea ce le face usor de preparat. Pot fi mancate crude, inmuiate in suc, adaugate la budinci, sau la mancaruri gatite. Le poti presara peste cereale, in iaurt, in caserole cu legume sau orez. Datorita capacitatii lor de a absorbi atat apa cat si grasimea, pot fi folosite pentru ingrosarea sosurilor, sau chiar ca inlocuitor de oua in retete.

Pot fi amestecate cu apa pentru a le face gelatinoase. Adaugarea de seminte de chia la retete le va creste drastic valoarea nutritiva. Par foarte bine tolerate… dar daca nu obisnuiesti sa consumi multe fibre, pot aparea efecte secundare digestive daca mananci prea multe deodata.
O doza zilnica recomandata este de 20 de grame (cam 1.5 linguri) de seminte de chia, de doua ori pe zi.

Bonus: Furnizeaza un volum mare de nutrienti cu un aport foarte redus de calorii

Semintele de chia sunt niste seminte mici si negre ce provin de la o planta denumita Salvia Hispanica, inrudita cu menta. Planta este originara din America de Sud semintele de chia fiind un aliment important pentru azteci si maiasi in vremurile de demult. Acestia le apreciau pentru capacitatea lor de a furniza energie substantiala… de fapt, “chia” inseamna “putere” in limba veche a maiasilor.

In ciuda vechimii lor istorice ca mostra alimentara, doar recent au fost recunoscute ca superalimente iar in ultimii ani popularitatea lor a explodat de-a dreptul si sunt in prezent consumate de toti oamenii preocupati de sanatate pretutindeni in lume.

Semintele de chia sunt micute si par nesemnificative, insa u te lasa inselat de marimea lor pentru ca aceste seminte minuscule sunt un cocktail de nutrienti puternici.

O portie de 30 grame de seminte de chia contine (1, 2):
Fibre: 11 grame.
Proteine: 4 grame.
Grasimi: 9 grame (din care 5 sunt Omega-3).
Calciu: 18% din DZR (Doza Zilnica Recomandata).
Mangan: 30% din DZR.
Magneziu: 30% din DZR.
Fosfor: 27% din DZR.
Mai contin si cantitati semnificative de Zinc, Vitamina B3 (Niacina), Potasiu, Vitamina B1 (Tiamina) si Vitamina B2.

Este impresionant, mai ales daca luam in considerare ca vorbim despre 30 de grame care furnizeaza doar 137 de calorii si un singur gram de carbohidrati digerabili!
Ca sa fie clar pentru toata lumea, 30 de grame este echivalentul a  2 linguri.
Interesant… daca ar fi sa scadem fibrele, care nu tot timpul ajung sa fie transformate in calorii pentru corp, semintele de chia contin doar 101 calorii la 30 de grame. Si pentru ca totul sa fie de-a dreptul perfect, semintele de chia sunt un aliment “integral”, crescute de regula organic, nu sunt modificate genetic si nu contin gluten.

Concluzie

Exista o serie de studii facute care atesta in mare parte beneficiile incredibile si potentialul minunat al acestei plante. Insa ideea comuna care se desprinde din aceste studii este ca semintele in sine , nesustinute de un stil de viata sanatos ce cuprinde o alimentatie sanatoasa, msicare, odihna, gandire pozitiva si dezvoltare spirituala, nu vor avea efectul scontat. Acelasi lucru as indrazni sa il afirm despre majoritatea superalimentelor. Desi multi isi doresc calea usoara si rapida, nu exista acel aliment minune pe care sa il consumam din cand in cand si sa rezolve, vindece , sa spele tot.

Surse:

https://viataverdeviu.ro/11-beneficii-dovedite-ale-semintelor-de-chia
http://www.care2.com/greenliving/proven-health-benefits-of-chia-seeds.htm