Luna plina in Pesti, 2 septembrie 2020

Dragii mei, Luna plina in Pesti ne poate aduce tot felul de constientizari (vedeti, atat Soarele in Fecioara cat si Luna in Pesti se conecteaza favorabil cu Uranus retrograd in Taur); dacă acceptăm că sunt spre beneficiul nostru, ne pot ajuta să ne decidem ce facem cu viaţa noastră, ne pot ajuta să luăm decizii înţelepte, dar mai ales să ne asumăm misiunea şi drumul nostru de acum incolo.  Să ne dăm, aşadar, voie, să ne ridicăm deasupra tuturor provocărilor pe care le-am avut şi să înţelegem că ele au venit spre binele nostru cel mai înalt, au venit să reaşeze lucrurile astfel încât să ne deschidă noi uşi, care păreau blocate până în acel moment, să îndepărteze aceste blocaje, să ne aducă noi oportunităţi.

Suntem pusi fata in fata cu o reinnoire spirituala si mentala, suntem mai capabili sa vedem evenimentele negative, dintr-un alt unghi mult mai intelept iar de aici înainte, putem construi, putem pune bazele unor noi proiecte, dar sprijinindu-ne pe o temelie solidă. De noi depinde modul în care combinăm „piesele” şi ceea ce vrem să obţinem. Să ne clarificăm, aşadar intenţia, direcţia şi să ne îndreptăm întreaga noastră voinţă către acele lucruri.

Luna plina in Pesti este momentul cel mai favorabil sa  facem  pace cu noi înşine, o pace la care să nu mai renunţăm şi să înţelegem că victimizarea nu ne va ajuta de nici un fel, eventual, ne va aduce o falsă compasiune din partea câtorva persoane de lângă noi. Ne va ajuta, în schimb, propria iertare, pentru că atunci nu ne mai atacăm pe noi înşine cu gânduri negative şi atunci ne dăm voie să vedem mult mai clar lucrurile, sa-i iertam si sa-i intelegem pe ceilalti.

Când ne-am iertat pe noi înşine suntem, de fapt,   un tot, în sensul că Mintea, Sufletul şi Sinele aleg să lucreze împreună, ajung să fie unul, iar atunci forţa noastră este mult mai mare, putând să concretizăm, mult mai uşor, ceea ce ne dorim să facem.

Dacă in acest moment ne simtim  confuzi, nefericiti, este din cauză că nu reuşim să comunicăm cu Sufletul nostru, că nu reuşim să coborâm în inimă. De aceea, o rugaciune, o meditatie, o activitate artistica, o plimbare in natura şi îmbrăţişarea unui copac ne-ar ajuta mult pentru că ar elimina din energiile interioare care ne blochează şi ne-ar restabili echilibrul emotional si mental de care avem atata nevoie.

Cu cât vom reuşi să facem mai multe lucruri care îi aduc bucurie Sufletului nostru, cu atât viata noastra incepe sa fie mai reusita. Tot ceea ce avem nevoie este să ne bucurăm, să ne jucăm, să scoatem la suprafaţă inzestrarile native, creativitatea, simtul artistic.

Aceasta Luna Plina in Pesti ne ofera posibilitatea pentru a călători încet spre interior, astfel încât să putem comunica delicat cu tot ceea ce ne produce suferinta. Când facem acest lucru, vom observa o transformare magnifică nu numai în modul în care ne simțim ci și în modul în care ne conectăm și comunicăm cu oamenii din jurul nostru, în special în cadrul relațiilor noastre cele mai intime.
Atunci când găsim ceea ce dorește inima noastră, vom descoperi și ce emoții dureroase creează rezistență și de acolo vom găsi o cale de a vindeca rănile care ne-au determinat să rămânem blocați, repetând scenarii negative in relatiile noastre.
Tot ce este nevoie este tăcerea mintii care ne ajuta sa ascultam glasul intuitiei si credinta in vindecare.

Mercur in Fecioara se afla pe Ascendentul acestei Luni pline in contact favorabil cu Pluton retrograd in Capricorn, Jupiter retrograd in Capricorn si Saturn retrograd in Capricorn. Aceste aspecte astrale pozitive sustin schimbarile la nivel mental si sufletesc si ne ajuta sa ne regandim relatia cu ceilalti.Este un moment important pentru iertare, eliberare, compasiune, pentru a scapa de dependente, anxietati, amanari, toxicitati, obsesii,… dar, aceasta eliberare o putem face, doar, daca, vom avea taria interioara sa ne detasam de situatii si persoane care ne provoaca sa le criticam permanent si sa ne plangem de ele. Daca astazi nu ne eliberam de critici, frici, spaime, tensiuni, din 10 septembrie, Marte retrograd in Berbec va amplifica toate trairile negative.De asemenea, aceste aspecte pozitive ne ajuta sa acceptam critici si sfaturi constructive, sa recunoastem zonele care necesita imbunatatiri si sa luam decizii in acest sens.  Acest context astral pozitiv  ofera  oportunitatea pentru a rezolva o problema cu care ne-am confruntat in trecut, sau pentru a obtine recompense ca urmare a eforturilor trecute. Sunt posibile in aceste zile mari realizari de ordin material, sau surprize fericite legate de munca si afaceri, ca urmare a eforturilor trecute.

Rugaciunea, meditatia, contemplatia, ne-ar ajuta foarte mult acum. Rugaciunile au un beneficiu foarte puternic, dar, degeaba cautam salvatori in afara noastra, daca traim in frica, daca judecam oamenii. Lucrurile din viata noastra se pot schimba, daca ne schimbam perceptia asupra lor.
Universul ne intoarce ceea ce gandim. Daca traim in frica, ne putem imbolnavi, daca nu avem suficienta forta interioara si constienta a puterii noastre este ca si cum am tine usa deschisa in calea unei invazii. Scapam de temeri, frici, depresii, nu eliminand pericolele din exterior ci marind puterea interioara.

Este o perioada favorabila in care trebuie sa observati ce noutati sau imbunatatiri puteti aduce in munca si viata voastra , astfel incat sa aduceti un plus de valoare. Este posibil sa aveti tot felul de idei si viziuni noi despre viata, alimentatie, munca voastra, profesia, societatea si mediul in care actionati si astea vor lucra in timp, si vor aduce o crestere a nivelului de trai si o imbunatatire a starii de sanatate.

Luna Plina in Pesti ne invita sa ne reinnoim relatia cu Dumnezeu si sa ne reconectam cu cel mai profund adevar interior . Luna Plina in Pesti este un timp de odihna, meditatie, vindecare, si reaprovizionare spirituala.

Facebook Comments

Distribuie Articolul

Lasă un răspuns

Name *
Email *
Website